Președintele Braziliei, amendat după o baie de mulţime fără mască:"Legea este aceeaşi pentru toţi"

Președintele Braziliei, amendat după o baie de mulţime fără mască:"Legea este aceeaşi pentru toţi"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, va fi amendat după ce a participat la o „baie de mulţime”, unde nimeni nu purta mască, la Maranhao, a anunţat guvernatorul acestui stat, informează AFP.

Autorităţile sanitare din Maranháo au decis să îl amendeze pe președintele republicii, ”care a provocat adunări fără a se respecta cea mai mică măsură de precauţie”, a explicat, vineri seară, guvernatorul Flavio Dino.

"Legea este aceeaşi pentru toţi" , a adăugat el, precizând că decretele în vigoare în Maranháo "interzic adunările de peste 100 de persoane şi cer purtarea măştii”.

ADVERTISING

Valoarea amenzii va fi stabilită numai după ce Preşedinţia îşi va prezenta apărarea, în termen de 15 zile. Legea în vigoare prevede o amendă cuprinsă între 2.000 şi 1.5 milioane de reali (300 - 230.000 de euro).

Vineri, Jair Bolsonaro a participat la o ceremonie oficială de decernare a titlurilor proprietăţilor rurale din Açailandia, la 500 km de Sao Luis, capitala Maranháo. Filmuleţele postate pe contul oficial de Twitter al preşedintelui Bolsonaro îl arată în mulţime, fără mască, întâmpinat de câteva sute de oameni.

ADVERTISING

O gafă de proporții

Într-un discurs din timpul ceremoniei, liderul de extremă dreapta l-a numit pe Flavio Dino un "mic dictator gras”. El l-a comparat cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, dar s-a înşelat în ceea ce priveşte Coreea, citând-o cea din Sud. "În Coreea de Sud, nu este dictator unul mic şi gras? Şi în Venezuela nu este la fel? Şi cine este micul dictator gras aici, în Maranháo?", a afirmat el.

Preşedintele Bolsonaro i-a descris deja în repetate rânduri drept "dictatori" pe guvernanţii care au luat măsuri restrictive pentru a încerca să oprească răspândirea virusului, care a ucis peste 440.000 de oameni în Brazilia.

ADVERTISING

O comisie de anchetă a Senatului examinează în prezent modul în care guvernul a gestionat criza sănătăţii.

Brazilia s-a confruntat cu mari probleme din cauza pandemiei și a atitudinii președintelui Bolsonaro față de ea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇