Premierul Suediei demisionează

Premierul Suediei demisionează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul suedez Magdalena Andersson a recunoscut miercuri seară înfrângerea stângii şi victoria blocului de opoziţie format din partide de dreapta şi extremă-dreapta în alegerile legislative de duminică, după numărarea aproape în totalitate a voturilor exprimate în acest scrutin foarte strâns.

Lidera social-democrată şi-a anunţat, într-o conferinţă de presă, demisia, care va fi înaintată oficial joi, transmit AFP şi Reuters.

Blocul format din trei partide de dreapta (Moderaţii, Creştin-Democraţii şi Liberalii) şi partidul de extremă-dreapta Democraţii Suediei (SD) are 'o mică majoritate, dar cu toate acestea o majoritate', a declarat Magdalena Andersson.

ADVERTISING

”Voi cere, prin urmare, mâine să fiu eliberată din atribuţiile mele de prim-ministru şi responsabilitatea pentru ce va urma va fi încredinţată preşedintelui Parlamentului”, a adăugat ea.

Potrivit rezultatelor după numărarea voturilor în peste 99% din secţii, blocul condus de conservatorul Ulf Kristersson va obţine 176 de mandate, faţă de 173 ale blocului de stânga al Magdalenei Andersson.

Alegerile de duminică au fost atât de strânse, încât a fost nevoie să se aştepte numărarea câtorva zeci de mii de voturi miercuri pentru validarea rezultatelor complete.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇