Pe cine consideră românii principalul vinovat pentru ratarea aderării la Schengen - Sondaj CURS

Pe cine consideră românii principalul vinovat pentru ratarea aderării la Schengen - Sondaj CURS

Preşedintele Klaus Iohannis este indicat de 23% dintre români ca principalul vinovat pentru ratarea aderării României la Schengen, arată un sondaj CURS comandat de PSD.

12% dintre respondenţi indică întreaga clasă politică drept responsabilă pentru eşec, iar Guvernul, în ansamblul său, ocupă locul trei în topul vinovăţiei, cu un procent de 9%.

Cât despre implicarea familiilor politice europene, 36% dintre respondenţi cred că stânga europeană a ajutat mai mult România în negocierile de aderare, în timp ce dreapta europeană este cotată cu 32%. Un procent important (21%) indică niciun ajutor. 

ADVERTISING

PSD face parte din familia socialiştilor europeni, în timp ce dreapta europeană e reprezentată de popularii europeni (PPE). Din familia PPE fac parte PNL, UDMR şi PMP. Cancelarul austriac Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la Schengen, este liderul partidului OVP, afiliat PPE.  

La întrebarea ”Credeţi că România ar trebui să ia măsuri împotriva intereselor economice ale Austriei în România?”, 56% dintre cei chestionaţi răspund afirmativ, în timp ce 40% nu consideră necesare astfel de măsuri.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Sondajul CURS a fost realizat prin metoda CATI (telefonic), pe un eşantion de 1.088 de respondenţi, în intervalul 9-11 decembrie 2022, imediat după votul negativ din Consiliul JAI. Marja de eroare este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

România nu a primit votul în Consiliul JAI pentru aderarea la spațiul Schengen. Singura unanimitate a fost în cazul aderării Croației, însă pentru România și Bulgaria au fost două voturi negative.

Unul a fost al Austriei, care a refuzat în ciuda tuturor datelor și argumentelor oficiale de la nivelul UE să susțină România, pe motiv că nu are suficient de protejate frontierele, ceea ce ar oferi cale liberă migranților ilegali.

ADVERTISING

În ce privește Olanda, aceasta a ținut să menționeze că susține aderarea României, însă nu și pe a Bulgariei. Dar, cum votul s-a dat la pachet, s-a văzut nevoită să respingă și țara noastră.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇