Ce spun Ciolacu și Stănescu despre varianta Geoană susținut de PSD la prezidențiale

Ce spun Ciolacu și Stănescu despre varianta Geoană susținut de PSD la prezidențiale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că la începutul lunii iulie formaţiunea va avea un congres de desemnare a candidatului la preşedinţia României şi că varianta candidaturii lui Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment.

„La începutul lunii iulie, Partidul Social Democrat va avea un congres de desemnare a candidatului la preşedinţie. Întotdeauna sunt mai multe variante. Important este ca eu şi colegii mei să luăm decizia cea mai bună (…). Varianta Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment.

ADVERTISING

Şi nici eu, personal, n-am avut o discuţie de câţiva ani cu domnul Mircea Geoană pentru o astfel de eventualitate (…). Eu cred, în primul rând, ar trebui să am o discuţie cu domnul Mircea Geoană şi nu eu, eu împreună cu colegii mei", a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

Liderul PSD a arătat că în politică trebuie să se ţină cont de realităţi, de dorinţele electoratului şi că, dacă se uită la profilul celor care au câştigat alegerile în acest moment, nu vede "profilul trecutului".

"Haideţi să înţelegem din votul românilor ceva. În primul rând, faptul că Partidul Social Democrat s-a impus în zona urbană, cu adevărat în zona urbanului mijlociu, dar în zone, de exemplu, cum e Baia Mare, unde nu a mai câştigat niciodată, este un semn transmis de români. Mai există un semn transmis de români că mă uit la Simonis, mă uit la domnul Şoldan, văd candidaţi tineri, mă uit la Rareş, la domnul Nanu, uitaţi-vă la noul primar de la Deva (…).

ADVERTISING

Încerc să explic că lumea se schimbă, avem un milion de tineri care au venit pentru prima oară la vot sau au avut această posibilitate. Vom vedea câţi dintre ei au fost la vot şi eu nu rămân prizonierul unui cerc. În politică, trebuie să vezi realităţi, trebuie să vezi schimbările şi dorinţele electoratului. Atunci cu certitudine vei câştiga alegeri. Dacă mă uit la tot profilul celor care au câştigat în acest moment, nu văd profilul trecutului, dimpotrivă", a subliniat Ciolacu.

Stănescu e mai categoric

În schimb, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri că exclude varianta unui candidat independent susținut de partidul său la alegerile prezidențiale. Nu este doar părerea mea, a spus Stănescu. El a adăugat că PSD va avea propriul candidat.

ADVERTISING

"Părerea mea, părerea multor colegi cu care stau de vorbă, adică nu eu singur spun lucrul ăsta, colegii mei spun, cu toţi spunem lucrul ăsta - PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială un membru al PSD. Cutuma partidului a fost ca acest candidat să fie preşedintele partidului", a afirmat Stănescu, înainte de reuniunea Consiliului Politic Naţional al PSD, care are loc la Sâmbăta de Sus.

El a adăugat că exclude varianta ca PSD să îl susţină la alegerile prezidenţiale pe Mircea Geoană din poziţia de candidat independent.

„Eu exclud lucru acesta, eu, ca secretar general și ca membru al partidului, exclud lucrul acesta”, a transmis liderul PSD.

Paul Stănescu a refuzat să comenteze șansele unui candidat al PSD la alegerile prezidențiale.

„Nicio competiție nu seamănă cu alta”, a precizat Stănescu.

Consiliul Politic Naţional al PSD, reunit vineri în sala "Academiei Sâmbăta" a Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, analizează rezultatele alegerilor locale şi europarlamentare şi va decide dacă social-democraţii merg la alegerile prezidenţiale cu un candidat propriu sau cu un candidat comun, împreună cu PNL.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇