Marea dilemă a prezidențialelor ține, în primul rând, de dilema lui Marcel Ciolacu: ‘king’ sau ‘king maker’? Nu e singura, iar lungul șir al misterelor începe cu data organizării scrutinului.
Septembrie sau noiembrie?
Surse politice bine informate pariază pe amânarea alegerilor prezidențialelor: “90% – alegeri în noiembrie, prezidențiale cuplate cu parlamentare”.
Propunerea a venit de la liberali, chiar public, prin vocea lui Nicolae Ciucă , în timp ce Marcel Ciolacu a rămas încă pe partitura deciziei asumate de coaliție pentru septembrie, dar a introdus un “momentan”.
Știe că va fi greu de evitat ridicolul, după ce în urmă cu numai câteva săptămâni mai că nu se jura la televizor că la data prezidențialelor nu se mai umbla. „Cu tot respectul, vă rog mult, eu nu modific datele de alegeri în funcţie de scorul vreunui partid sau al vreunei persoane. Alegerile pentru funcţia de preşedinte sunt în septembrie. Asta vă răspund din funcţia de prim-ministru”, spunea Marcel Ciolacu in 8 mai. Și atunci, dacă tot va fi la loc comanda, măcar să o deconteze în primul rând PNL.
Motivele sunt diferite. La PSD este complicată decizia privind prezidențiabilul, iar PNL nu vrea campanie electorală în august și septembrie, luni de vacanță pentru electoratul pe care mizează liberalii.
În plus, prezidențialele în septembrie aveau logică atunci când cele două partide aveau de gând să meargă cu candidat comun, care să câștige și să tragă lista comună la parlamentare. Cu candidați diferiți, bonusul pentru parlamentare îl va primi doar unul dintre partide.
Mai este vreo șansă să existe un candidat comun PSD-PNL?
Foarte greu, spre imposibil, cât timp niciunul dintre partide nu vrea să renunțe la ideea de a avea candidat. Pentru liberali este o chestiune de salvare a identității grav avariată de intrarea în coaliție cu PSD.
Pentru PSD este o chestiune de orgoliu al partidului, care de la Ion Iliescu nu a mai dat președintele și a avut de-a face cu președinți mai mult sau mai puțin ostili.
Pe de altă parte, doi aliați la guvernare cu candidați diferiți la prezidențiale și rivali la parlamentare este greu de crezut că vor rămâne împreună. Anul 2009 este un exemplu, iar la locale în teritoriu a fost măcel.
Așa că a început jocul la șantaj pentru ca unul dintre partide să clipească. PNL amenință pe surse că iese de la guvernare și atacă alegerile din opoziție lăsând PSD să guverneze minoritar. PSD amenință pe surse cu tandemul Geoană, președinte - Ciolacu, premier.
ASTĂZI PE SPOT:
Ciolacu, 'king' sau 'king maker'?
Dacă ieșirea de la guvernare a liberalilor o putem socoti exclusă, tandemul Geoană - Ciolacu nu este cu totul exclus, având în vedere situația extrem de complicată a lui Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu știe că PSD nu are milă de învinși și toți președinții partidului care au pierdut alegerile au fost devorați într-un soi de exercițiu ritualic de exorcizare și digerare a înfrângerii. Dacă va pierde, nu va face excepție.
Are vreo șansă să câștige? Dacă va fi candidat doar din partea PSD, există riscul să nu intre în turul al doilea, în pofida scorului PSD din 9 iunie, având în vedere împărțirea electoratului cu Mircea Geoană.
Dacă ar fi candidat comun PSD-PNL, șansele ar fi puțin mai mari, dar, mai ales în finală, nimic ar putea obliga liberalii să îl voteze, cu excepția situației în care l-ar avea contracandidat pe George Simion, o ipoteză improbabilă având în vedere că și în zona suveranistă e concurență.
Victor Ponta îl sfătuiește pe Marcel Ciolacu, ca tot pățitul, să nu se arunce în cursă: “votul anti-PSD întotdeauna funcționează în turul II. Ciolacu, dacă rămâne premier și șeful celui mai mare partid, va dovedi că a învățat ceva din lecția Năstase și Ponta”.
La vremea lui, în 2014, a primit același sfat de la un om politic cu mare experiență.
"Toți cei care au ajuns președinți sau doar candidați au terminat-o cu partidul. Ori câștigi și termini cu partidul, dacă nu te cheamă Băsescu, ori pierzi și iar ai terminat-o cu partidul.
Așadar, Victor Ponta trebuie să decidă repede dacă vrea să fie un rege sau un creator de rege, ‘king’ sau ‘king maker’, iar având în vedere vârsta și pozițiile pe care le are, a doua poziție e mai favorabilă.
Dacă devine ‘king maker’, poate apoi să se facă singur ‘king’ atunci când va dori", spunea Ioan Mircea Pașcu, într-un interviu pe care mi l-a acordat în 2014.
Cu siguranță și dl Ciolacu are toate motivele să prefere să fie ‘king maker’.
Dar cine să fie ‘king’?
Aici începe greul. În primul rând, ar trebui să explice PSD de ce nu candidează președintele partidului, așa cum s-a întâmplat mereu până acum și împinge pe altcineva în cursă. Apoi, dacă ar propune un subordonat din partid, ar însemna să îl ridice la nivelul său, ceea ce măcar până la alegeri va crea doi poli de putere.
Mircea Geoană ar fi o soluție care ar avea nevoie de mai puține justificări, cu excepția schimburilor de replici acide din ultima vreme, dar politica românească este obișnuită cu pupătura pe scuipat, deci nu cred că s-ar împiedică cineva de asta.
Ar accepta PSD? Nu știu cu câtă tragere de inimă, dar, dacă asta i-ar proiecta prima șansă reală la prezidențiale, nu cred că ar refuza.
Singura problemă reală a lui Marcel Ciolacu ar fi dacă Mircea Geoană s-ar ține de cuvânt și nu ar încerca să-i ia partidul odată ajuns la Cotroceni.
Riscul nu ar fi mare. Mircea Geoană nu a avut o relație strânsă cu activul PSD nici când era președintele partidului, acum cu atât mai puțin. Marcel Ciolacu, ridicat din partid, premier și ‘king maker’ care a generat primul king PSD după 20 de ani, nu ar fi ușor de urnit.
Ar accepta Mircea Geoană această formulă? Devenind candidat de partid, ar pierde statutul de “nedependent” și strategia macronistă, dar ar câștiga imensul aparat de partid al PSD. Având în vedere calibrul contracandidaților, schimbul s-ar putea dovedi avantajos.