Numărul 2 în NATO pare în acest moment, prin comparație cu ceilalți competitori, că are datele cele mai bune în startul pentru cursa prezidențială. Dar cine-i numără voturile?
Poate că în România nu mai funcționează vechea zicală stalinistă „nu contează cine votează, contează cine numără”, dar continuă să fie riscant pentru un candidat să nu aibă oameni peste tot în secțiile de votare, așa cum vor avea PSD, PNL, USR.
Mircea Geoană pariază pe independența lui politică, mai ales că potrivit unor cercetări sociologice, 55% dintre români ar prefera un președinte din afara partidelor (INSCOP, februarie 2024). De altfel în cartea lui manifest, lansată anul trecut, Geoană își expune clar viziunea populistă: „În acțiunile sale, principalul aliat al președintelui nu trebuie să fie un partid sau coaliția aflată temporar la guvernare, ci poporul însuși”.
Această convingere de extracție peronistă sugerează că el, dacă va fi viitorul președinte, și-ar dori să lucreze direct cu poporul, nu cu partidele sau guvernul. Și fiindcă pentru popor nu contează culoarea politică, din cele 240 de pagini ale cărții nu ne putem da seama de orientarea lui ideologică. S-ar putea să fi rămas social-democrat așa cum sugerează la un moment dat când îl citează pe Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene care i-ar fi spus că va avea succes dacă va ști să-și formuleze un program atractiv „în același timp pentru minte, inimă și stomac”.
Totodată, e posibil să se fi mutat spre un „centru radical, situat deasupra pendulului stânga-dreapta” și e de părere că ar putea face și el în România ceea ce a făcut Emmanuel Macron în Franța. (Mircea Geoană, Bătălia pentru viitorul României, Editura Litera, București, 2023)
Într-un studiu calitativ făcut de sociologul Barbu Mateescu, în contextul actual, Geoană are cele mai mari șanse, fiindcă imaginea sa de înfrânt din 2009, cu toate poveștile negative din acea perioadă a devenit irelevantă, iar alegătorii chiar cred că el s-a schimbat foarte mult. Surprinzător pentru această cercetare este faptul că pentru mulți ardeleni ostili PSD, Mircea Geoană nu este identificat drept PSD-ist și nu este văzut într-o lumină la fel de negativă ca Marcel Ciolacu.
Altfel spus, nu există nimic care să-l tragă în jos și toate delimitările pe care le fac social-democrații de Mircea Geoană îi folosesc acestuia, iar bucureștenii cu studii superioare sunt conștienți de existența unei diferențe de calibru între Geoană și restul figurilor relevante pe scena politică. De pe coperta cărții lui, Bătălia pentru viitorul României, (Editura Litera, 2023), secretarul general NATO, Jens Stoltenberg îi asigură pe cititori că Mircea Geoană „ca om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și bunăstarea țării sale” are „o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern”.
Numărul 2 în NATO lucrează la propria sa platformă electorală de aproape doi ani, fără să spună deschis că va candida. Atunci când intră în cursă trebuie să renunțe la fotoliul Alianței: în acel moment toate tunurile vor fi puse pe el, toate rămășițele biografice neexploatate vor fi puse pe tapet, iar celelalte vor fi reluate, fiindcă Mircea Geoană nu este un inocent al tranziției autohtone. A profitat de lunga perioadă tranzitorie ca toți cei care veneau din familii de nomenklaturiști sau ca cei care s-au propulsat din linia a doua a vechiului regim.
Spre deosebire de mulți, el a fost însă de la început un pro-atlantist nedilematic și i-a convins și pe americani de atașamentul lui încă din 1996. Avea 38 de ani când președintele de atunci Ion Iliescu l-a numit ambasador la Washington, iar în următorii patru ani Emil Constantinescu, deși ar fi vrut să aibă propriul său om în capitala Statelor Unite, nu a reușit să-i determine pe americani accepte pe altcineva.
Mircea Geoană, 65 de ani, și-a început cariera în Ministerul de Externe la începutul anilor 1990 în condiții ambigue, după cum povestește fostul procuror militar Dan Voinea. Și-a luat însă în serios rolul, dar nu e clar dacă fără sprijinul direct al lui Ion Iliescu ar fi reușit cu adevărat să facă o carieră strălucită. Norocul și oportunitățile sunt adesea variabile greu de controlat, dar în spatele lor legăturile trecutului au fost cele mai puternice.
Sondajele îl mențin încă pe Mircea Geoană pe primul loc, dar unele cercetări arată că Nicolae Ciucă ar avansa rapid, în vreme ce aparatul de partid al lui Marcel Ciolacu încă nu a intrat în viteza de croazieră, iar primul ministru continuă să facă promisiuni sociale care să-i țină activi pe votanții săi. Alianța USR+PMP+Forța Dreptei nu și-a desemnat candidatul și nu e exclus să găsească pe cineva mai bun decât Cătălin Drulă.
Poate că Mircea Geoană are experiența necesară pentru a ajunge președintele României, dar fără un partid care să-l susțină și să-i asigure spatele e greu să răzbată împotriva mașinăriilor PSD și PNL și să primească timpi de antenă la televiziunile dominate de cele două formațiuni. În plus, alegătorii tradiționali de dreapta ar putea redeveni reticenți, vor reapărea scene și informații din politica lui glisantă și legăturile lui complicate din perioada candidaturii din 2009. În cele din urmă unii se vor întreba dacă după 34 de ani de la revoluție cercul început cu Ion Iliescu se va închide cu Mircea Geoană?
Autor: Sabina Fati