Parlamentarii și-au votat excepție să poată face angajări, deși sunt suspendate până la sfârșitul anului

Parlamentarii și-au votat excepție să poată face angajări, deși sunt suspendate până la sfârșitul anului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, ordonanţa de urgenţă 80/2022 care prevede suspendarea până la sfârşitul acestui an a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, însă cu amendamente care totuși să permită excepții.

Astfel, angajările pot continua, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

Deputaţii au introdus și un amendament care îi privește personal, prin care să se poată face în continuare „concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesităţii şi încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, prin memorandum aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului".

ADVERTISING

Camera Deputaţilor este for decizional.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇