Nicușor Dan a avut, marţi, o intervenţie live la CNN, în care a vorbit despre George Simion, parteneriatul strategic cu Statele Unite, nevoia de a schimba cu adevărat raportul dintre stat și cetățean în România, dar și nevoia ca Europa să se poată apăra singură.
Președintele ales al României a răspuns observațiilor făcute de liderul AUR.
Nicuşor Dan a declarat că „dl Simion a spus că este pro administrația Trump și pro MAGA, ceea ce nu este exact. Nu asta avem aici. Există partide conservatoare, partide progresiste, iar domnul Simion a spus că este singurul conservator din România, ceea ce nu este adevărat. A mai afirmat şi că este singurul candidat al unui partid antisistem, ceea ce, de asemenea, nu este adevărat".
Nicușor Dan a adus în discuție și scrisoarea comună a celor șapte foşti ambasadori SUA, care subliniază nevoia ca România să își mențină angajamentul față de valorile euroatlantice: „Iată ce pot spune despre el, având în vedere şi scrisoarea trimisă de cei şapte foşti ambasadori ai SUA din România de după 1990. S-a spus că România trebuie să aleagă între Occident, Statele Unite pe de-o parte şi Rusia, pe de alta. George Simion este unul dintre politicienii români care prezintă aceeaşi poveste ca administraţia rusească”.
Totodată, președintele ales a menționat că a primit un mesaj oficial de la Ambasada SUA. „Tocmai am primit o scrisoare de la Ambasada SUA. Am încredere că va fi începutul unei noi etape în parteneriatul nostru strategic”, a spus Nicuşor Dan, citat de Mediafax.
El a adăugat că nu a existat un sprijin al administrației Trump pentru Simion:
”Nu a existat un sprijin al administraţiei Trump pentru dumnealui, doar domnul Simion spunea că primeşte acest sprijin, dar nu a existat acest sprijin”.
"Europa trebuie să îşi asigure propria apărare"
Întrebat dacă crede că statele europene vor reuşi să adune resursele necesare pentru a sprijini Ucraina şi a apăra restul continentului împotriva a ceea ce mulţi consideră ameninţarea rusească, Nicuşor Dan a răspuns că susţine ideea că Europa trebuie să îşi asigure propria apărare, iar România trebuie să fie parte a acestui demers.
”Am primit reacţiile liderilor europeni. Într-adevăr, încă de la începutul războiului avem asemenea mesaje. Cred că Europa trebuie să îşi asigure propria apărare şi că România trebuie să facă parte din aceste lucruri”, a afirmat Nicuşor Dan, citat de News.ro.
În ceea ce priveşte faptul că multe state UE vor să sprijine Ucraina, dar nu au resurse necesare, iar în acest context ţări precum Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt cele care trebuie să aloce cei mai mulţi bani, Nicuşor Dan a afirmat că este ”foarte bucuros că ţările europene şi liderii europeni înţeleg pericolul pe care îl reprezintă Rusia pentru întreaga Europa”.
”Toate discuţiile care au avut loc până acum au pus în evidenţă faptul că, cu puţine excepţii, ţările europene au fost de acord că trebuie să contribuie la propria securitate a Europei într-un mod echilibrat”, a adăugat Nicuşor Dan.
Trebuie să recâștigăm încrederea românilor
Pe de altă parte, Nicușor Dan a atras atenția asupra nemulțumirii crescânde a românilor față de direcția în care a fost condusă ţara în ultimele decenii.
„Mulți oameni din România sunt dezamăgiți de politica din ultimii 35 de ani, sunt dezamăgiți de relația statului cu cetățenii și de corupție”, spune el, citat de Mediafax.
Dan a atras atenția că simpla retorică antisistem nu este suficientă.
Pentru a schimba cu adevărat raportul dintre stat și cetățean, președintele ales consideră că e nevoie de mai mult decât promisiuni: „Trebuie să ajungem să câștigăm încrederea românilor ca să acționăm în interesul cetățenilor”.
Primele semne de apropiere de la americani
Oficialii Ambasadei SUA la Bucureşti anunţau mai devreme azi că aşteaptă cu interes să colaboreze cu noul preşedinte Nicuşor Dan, dar şi cu noul guvern care urmează a fi instalat.
Apoi, Nicușor Dan a precizat, la ProTV, că va avea o întâlnire oficială cu reprezentanți ai administrației Ambasadei Statelor Unite la București. Mai exact, miercuri se întâlneşte cu însărcinatul ad interim pentru afaceri al Ambasadei SUA, după cum a precizat Nicuşor Dan la CNN.
Ulterior, într-un mesaj pe X, președintele ales a transmis angajamentul României față de parteneriatul strategic cu Statele Unite, exprimând încrederea într-o relație solidă cu administrația Trump și subliniind importanța cooperării bilaterale în domeniile securității, energiei și comerțului.