Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, in contextul creșterii numărului de cazuri zilnice de infectări cu coronavirus, că se analizează situația de pe Valea Prahovei și litoral.
”Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei, apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor.
Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a spus Tătaru, duminică seara, la Digi 24.
Acesta a menționat că, dacă agenții economici nu vor respecta regulile stabilite, autoritățile vor lua măsuri.
”Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a mai precizat Tătaru.
Amintim că numărul zilnic de cazuri de COVID-19 a crescut considerabil în ultima săptămână, ajungând chiar și la 460. Duminică au fost raportate aproape 300 de noi cazuri.
Iată și cum a arătat unul dintre evenimentele de pe litoral, din acest weekend: Petreceri ilegale pe plaja din Tuzla, două seri la rând. Jandarmii au dat amenzi de peste 30.000 de lei