Orban spune că România ar fi fost ”Italia la pătrat”, dacă nu se lua măsura izolării și carantinării. Primul val n-a trecut

Orban spune că România ar fi fost ”Italia la pătrat”, dacă nu se lua măsura izolării și carantinării. Primul val n-a trecut

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că există o atitudine de relaxare şi de neglijare a pericolului reprezentat de pandemie, aceasta fiind generată, în mare parte, de luări de poziţii din partea unor lideri politici „iresponsabili”, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, menţionând totodată că, dacă nu se lua măsura izolării şi carantinei, „România era la pătrat”.

Într-un interviu la Realitatea Plus, duminică seara, Orban a fost întrebat despre măsurile care ar trebui luate de Guvern în cazul unui al doilea val al epidemiei cu noul coronavirus.

ADVERTISING

"Aici opiniile sunt foarte diferite asupra acestui subiect. Încă nu este vorba de un val doi. Ca să vină un val doi, trebuie să treacă primul val. Primul val nu a trecut, iar ce se întâmplă în România este, într-o anumită măsură, firesc.

Totuşi, românii au fost supuşi la măsuri de restricţii, care sunt foarte greu de acceptat. Deşi noi am avut un plan de relaxare în trepte, un plan gradual, un plan gândit care să permită reluarea activităţilor în ordinea descrescătoare a riscului epidemiologic, există o relaxare şi o atitudine de neglijare a pericolului ca să spun aşa.

ADVERTISING

Aceasta atitudine a fost în mare parte generată şi de foarte multe luări poziţii, din păcate, din partea unor lideri politici iresponsabili, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat în discursurile publice pericolul şi care au determinat pe foarte mulţi români să nu perceapă la adevărata gravitate riscul acestei epidemii", a spus Orban.

Tot duminică seara, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, in contextul creșterii numărului de cazuri zilnice de infectări cu coronavirus, că se analizează situația de pe Valea Prahovei și litoral.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇