Negoiță anunță că luptă la tribunal să rămână primar până la capăt

Negoiță anunță că luptă la tribunal să rămână primar până la capăt

Robert Negoiță a anunțat că va contesta în instanță ordinul emis de prefectul Capitalei, prin care este destituit din funcția de primar al Sectorului 3.

Negoiță a precizat că a fost anunțat de colegii de la Primărie, dat fiind că el se află în concediu medical, după ce a fost confirmat cu COVID-19 săptămâna trecută.

”Consider acest demers pripit și lipsit de responsabilitate și intenționez să îl contest în instanță. Pentru 4 săptămâni, atât cât au mai rămas până la alegeri, s-a preferat o astfel de variantă grăbită și nechibzuită, pierzându-se din vedere complet interesul comunității, respectiv acela de a nu avea un vid de conducere și coordonare la nivelul Primăriei Sectorului 3.

ADVERTISING

Pe voi, cetățenii Sectorului 3, simpatizanți sau nu ai mei ca Primar al S3, vreau să vă asigur de faptul că voi face tot ce ce ține de mine că echipa PS3 pe care am format-o să poată funcționa adecvat. Iar asta, mai ales în această perioadă, în care pregătim și începerea anului școlar, finalizarea unora dintre creșele și grădinițele noi, atât de necesare, dar avem și alte documente importante, inclusiv referitoare la buget, ce trebuie propuse si aprobate.

Este jenant că, în continuare, o parte a clasei politice din România înțelege competiția astfel, adică aleargă după asemenea victorii mici și care nu aduc niciun beneficiu comunității, demonstrând că, pentru unii, baza o reprezintă: 100% politica și 0% munca. Alături de echipa PS3 vreau să vă asigur că noi nu ne dezicem de motto-ul nostru 99% muncă și 1% politică și vom face tot posibilul ca activitatea PS3 să nu fie blocată”, a scris Negoiță pe Facebook.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇