Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, joi, ca moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL de la pandemie la pande-mită generalizată” să fie dezbătută şi votată în ultima zi a sesiunii extraordinare, pe 31 august, de la ora 14:00.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, anunțase de miercuri că moțiunea va fi votată luni.
”Moțiunea de cenzură se va vota luni – 31 august! Guvernul Orban trebuie să plece!!!”, a scris Ciolacu pe contul său de Facebook.
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte joi, începând cu ora 13:00, la sediul partidului din Kiseleff, potrivit unui anunţ al formaţiunii.
Iohannis: Nu cred că PSD vrea guvernarea
Referitor la anunțul șefului PSD, președintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri seara, că moțiunea de cenzură este neavenită și că social-democrații au depus-o ”cam în bătaie de joc”.
”Această moțiune este prima de la Revoluție încoace care se depune într-o sesiune extraordinară cam în bătaie de joc din partea PSD. Este adevărat că eu nu îmi doresc ca moțiunea să treacă. Cred că toată lumea își dă seama de ce nu trebuie să treacă moțiunea. Suntem în pandemie, în criză economică și oricum avem alegeri peste câteva săptămâni, poate la începutul lui decembrie. Deci ce rost are o moțiune de cenzură în aceste condiții?”, a spus șeful statului.
El nu crede că PSD își dorește guvernarea, ci doar vrea să ”arunce țara în aer”.
”Nu cred că PSD își dorește să preia guvernarea. Cred că PSD vrea pur și simplu să arunce țara în aer și asta mi se pare un lucru grav. Sper să fie suficientă înțelepciune în Parlament, ca să nu treacă această moțiune de cenzură. Este una total neavenită, izvorâtă din cinismul pesedist. Românii își dau seama că avem de-a face cu o moțiune populist-electoralistă, total neavenită”, a completat Klaus Iohannis.
Moțiunea atacată la CCR
Amintim că, vineri (21 august), Guvernul a depus la CCR sesizarea privind moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Cabinetului Orban.
La sediul Curții Constituționale s-a dus șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
El a cerut social-democraților să programeze dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzură abia după ce Curtea va lua o decizie în cazul acestui conflict.
Să programeze dezbaterea și votul moțiunii de cenzură după pronunțarea CCR. Pentru orice om normal la cap, sensul prevederilor constituționale este foarte clar în ce privește posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură de către un parlamentar, respectiv o singură dată în cadrul unei sesiuni parlamentare (…)
Ionel Dancă, pe 21 august, când a depus la CCR sesizarea pe moțiunea de cenzură
Iată detalii aici - Guvernul a atacat la CCR moțiunea: PSD e un partid de piromani. Dau foc la țară
Moțiunea de cenzură a fost citită în Parlament joi (20 august).
Sunt 205 semnături la moţiunea de cenzură, iar pentru a trece în Parlament sunt necesare 233 de voturi.