Mircea Geoană i-a urat sănătate regelui Mihai, care e mort de 7 ani

Mircea Geoană i-a urat sănătate regelui Mihai, care e mort de 7 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Geoană și-a anunțat oficial ieri intrarea în cursa pentru Cotroceni, și apoi a făcut un tur al televiziunilor, încheiat cu o gafă colosală.

Intervievat la ProTV, Mircea Geoană i-a urat sănătate regelui Mihai, vorbind despre ultimul discurs al acestuia din Parlamentul României.

Doar că regele Mihai I a murit în 2017.

"Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011 când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate, am fost şi în Senat când a avut ultimul discurs. A acut un discurs şi a spus ceva foarte important: Ţara are nevoie de cârmuitori drepţi şi pricepuţi. Astăzi. România nu are cârmuitori nici drepţi nici pricepuţi", este citatul exact.

ADVERTISING

Ulterior, Geoană s-a prins de gafă şi a scris pe Facebook că a fost „o greșeală de exprimare”.

"În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret.

Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară.

Odihnească-se în pace!", este mesajul postat de Geoană.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇