Medicul Horaţiu Suciu, şeful clinicii de cardiologie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCVT) Târgu Mureş, şi-a anunţat candidatura la Primăria Târgu Mureş.
Acesta a precizat că a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Târgu Mureş, precum şi din partid şi va candida independent.
În vârstă de 56 de ani, Horațiu Suciu este şi președintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.
Gândul de a candida ca independent împotriva actualului primar din Târgu Mureş este unul mai vechi, dar decizia a luat-o recent, după adoptarea bugetului, pe care îl consideră a fi unul al "subdezvoltării".
"Văzând acest buget al subdezvoltării care s-a votat, văzând lucrurile elementare, curăţenia oraşului, circulaţia, mai rău, faptul că tinerii noştri pleacă din oraş, îşi proiectează viitorul în altă ţară sau în alte oraşe din jurul nostru care se dezvoltă într-un ritm alert, văzând acest lucru, m-am decis că trebuie să acţionez", a susţinut Horaţiu Suciu.
În peste 25 de ani de carieră, în cadrul Institutului Inimii din Târgu Mureş, "medicul inimilor" s-au făcut zeci de transplanturi cardiace și un total de peste 5.000 de intervenții pe cord deschis, dintre care în jur de 4.000 la copii.
"Nu m-am orientat spre chirurgie cardiacă pediatrica neapărat, pentru că eu, în continuare, îmi desfăşor activitatea în toate domeniile chirurgiei cardiovasculare. Fac intervenţii pentru toate categoriile de vârstă, abordez toate patologiile.
Aş putea spune că am o slăbiciune pentru chirurgia cardiacă pediatrică, pentru că este o chirurgie de performanţă. A opera un copil este mult mai greu decât un adult, pentru că un copil are altă fiziologie, un nou-născut are o inimă mai mică decât o mandarină, uneori, şi evident te pune în faţa unei dificultăţi tehnice.
Nemaivorbind de spectrul patologiei lor, sunt peste 100 de afecţiuni cardiace congenitale, fiecare cu alte tipuri de intervenţii şi corecţii pe care trebuie să ţi le însuşeşti, în cadrul aceleiaşi patologii nu există doi la fel şi totul vine din experienţă. Trebuie să ai o oarecare viziune în spaţiu, o viziune a reconstrucţiei.
E un fel de arhitectură, uneori îmi fac planul înainte să deschid bolnavul, anticipez pe baza unei ecografii, radiografii cum va arăta corecţia şi în marea majoritate a cazurilor fac bine", a povestitul medicul Horațiu Suciu, potrivit health.ro.
Primar la Târgu Mureș este Soos Zoltan, membru UDMR, care în 2020 a candidat ca independent. În mai 2023, el anunţa că procurorii DNA în anchetează într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administraţiei publice locale.