Marcel Ciolacu redivivus? Ar putea rămâne în fruntea PSD, deși a ratat turul 2

Marcel Ciolacu redivivus? Ar putea rămâne în fruntea PSD, deși a ratat turul 2

Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia de la şefia PSD, după ce nu a reuşit calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar rezultatul de la parlamentare ar putea să îi dea un nou elan, iar colegii să îl păstreze în funcţie şi la partid, şi să îl propună din nou şi la şefia Guvernului.

ADVERTISING

Eurodeputatul Victor Negrescu este cel care spune că Marcel Ciolacu ar putea rămâne președintele PSD, iar decizia ar putea fi luată în ședința de luni a conducerii partidului.

„Eu mă aștept ca astăzi (luni - n.red.), la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”, as declarat Negrescu la RFI România.

ADVERTISING

Rămânerea lui Marcel Ciolacu în fruntea partidului este un lucru predictibil.

„Eu cred că Marcel Ciolacu va rămâne cu siguranță în fruntea PSD și cred că această solicitare deja a început să vină din partea organizațiilor județene și liderilor noștri locali, așa că este un lucru aș putea spune predictibil.

Totodată, într-un context dificil, poate fi oportună această decizie, în contextul în care este nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză.

ADVERTISING

Este în continuare premier în funcție și cred că, în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, încheie europarlamentarul PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇