Marcel Boloș, actualul șef al Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Vest (ADRNV), spune că a acceptat propunerea liberalilor de a prelua portofoliul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, după demisia lui Florin Roman.
„Am acceptat această propunere după multe discuții și sub rezerva acestei componente tehnice care ține de digitalizare. Eu vreau ca toate proiectele de digitalizare să fie duse la bun sfârșit, ca atare va fi nevoie și de expertiza secretarului de stat pentru acest domeniu”, a declarat Marcel Boloș pentru Actual de Cluj.
Fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Orban și consilier onorific al premierului Ciucă, Marcel Boloș spune că nu are nicio emoție în privința gestionării banilor care vor veni din PNRR.
„Doar pentru deciziile de natură tehnică pe partea de digitalizare mi-am dorit să am certitudinea că voi avea sprijn și expertiza necesară din acest domeniu că să putem implementa toate proiectele începute”, a explicat acesta.
Pe de altă parte, viitorul ministru susține că e pregătit deja să se retragă, dacă nu va avea un mandat de succes.
”Pentru mine este o onoare dar și o imensă responsabilitate, iar dacă nu am rezultate, mă retrag”, a spus Marcel Boloș, precizând că decizia numirii sale va aparține premierului Ciucă și Guvernului său.
Portofoliul Cercetării a revenit liberalilor, în urma negocierilor cu PSD, și lui Marcel Boloș personal, în urma negocierilor dintre filialele partidului și diverselor aripi din PNL, conform relatărilor din presă.
Biroul Politic Național al PNL va formaliza această propunere în una dintre ședințele sale viitoare.
Florin Roman a demisionat din funcția de ministru în data de 15 decembrie, în urma unui scandal de plagiat.
Ulterior, interimatul a fost preluat de ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL).