Maia Sandu: Să ținem sus capul și flamura! Onor la Tricolor!

Maia Sandu: Să ținem sus capul și flamura! Onor la Tricolor!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova, sărbătorită miercuri, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu și prim-ministrul Natalia Gavrilița au participat la ceremonia de onorare a tricolorului, care s-a desfășurat în fața clădirii Guvernului de la Chișinău.

„Cetățenii noștri, indiferent de ocupație, indiferent de limbă, etnie, vârstă și alte criterii, încap cu toții sub Tricolorul Republicii Moldova. Iată de ce avem nevoie de consolidarea noastră a tuturor în jurul acestui simbol, care este un însemn de europenitate și latinitate, de istorie, un simbol al aspirațiilor noastre democratice și de conviețuire comunitară pașnică, o emblemă a spiritului republican, o materializare a visului egalității în drepturi spre care tind oamenii. Să ținem sus capul și flamura! Onor la Tricolor!”, a transmis Maia Sandu, potrivit unui comunicat al președinției de la Chișinău.

Ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat

Maia Sandu a mai participat miercuri și la ceremonia aniversării a 30-a de la fondarea Marelui Stat Major al Armatei Naționale, centrul de comandă militară a forțelor armate din Republica Moldova.

ADVERTISING

În cadrul evenimentului, președintele Maia Sandu a oferit distincții ofițerilor și specialiștilor din cadrul Marelui Stat Major, care și-au dovedit dăruirea și activitatea ireproșabilă în serviciul patriei, se mai arată în comunicat.

5

După ceremonie, Maia Sandu a vizitat tabăra militară nr. 142, care găzduiește spațiile de locuit și complexul sportiv, unde se pregătesc ostașii Armatei Naționale. Infrastructura taberei militare este într-o condiție bună, dar are nevoie de investiții suplimentare.

Șefa statului, Comandant Suprem al Forțelor Armate, a remarcat că ostașii moldoveni au o reputație internațională de buni profesioniști, confirmată în misiuni de pacificare și exerciții militare internaționale, dar investițiile insuficiente în armată din ultimii 30 ani au dus la stagnarea situației în domeniul militar, se arată într-un comunicat al Președinției Republicii Moldova.

12

Totodată, Maia Sandu a subliniat că țaraare nevoie de o armată funcțională și modernă, acum, mai mult ca oricând, capabilă să răspundă provocărilor timpului, iar pentru asta autoritățile trebuie să investească în infrastructura militară și în asigurarea efectivului cu cele necesare.

ADVERTISING

„Militarii trebuie să aibă condiții de lucru și trai corespunzătoare, dacă dorim să transformăm Armata Națională într-un scut de încredere pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a mai spus Maia Sandu.

11