Maia Sandu spune că va respecta prevederile Constituţiei şi nu va candida pentru un nou mandat. În plus, ea a respins şi speculaţiile potrivit cărora ar putea candida, în viitor, la funcţia de preşedinte al României.
Întrebată dacă intenţionează să candideze pentru un nou mandat de şef al statului – deşi Constituţia prevede explicit doar două mandate consecutive – în contextul discuţiilor apărute mai ales pe reţelele sociale, Maia Sandu a respins speculaţiile.
„Nu candidez şi respect Constituţia. Vreau să-i rog pe oamenii care scriu asemenea lucruri că fac rău societăţii noastre şi încrederii în Constituţie. Este foarte bine că e limitat în Constituţie termenul pentru preşedinte şi sper să rămânem în continuare o democraţie. Vă rog să nu mai scrieţi asta nici cei bine intenţionaţi, nici cei prost intenţionaţi”, a declarat Maia Sandu, la Jurnal TV, conform NewsMaker.md.
Preşedintele R. Moldova a respins şi ipoteza potrivit căreia ar putea candida la funcţia de preşedinte al României.
„De ce să candidez în România? România are un preşedinte, un preşedinte bun. Noi avem aici încă multe lucruri şi eu pot să contribui la dezvoltarea acestei ţări şi din alte funcţii sau locuri de muncă, ca să zic aşa”, a conchis Maia Sandu.
Articolul 80 din Constituţia Republicii Moldova prevede că „nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decât pentru cel mult două mandate consecutive”.
În aceste condiţii, având în vedere că Maia Sandu a exercitat deja două mandate consecutive – primul în perioada 2020–2024, iar al doilea început după realegerea din 2024 – aceasta nu mai poate candida la următoarele alegeri prezidenţiale, care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în 2028.
Ea ar putea însă reveni în cursa prezidenţială doar după o pauză de cel puţin un mandat exercitat de o altă persoană, precizează NewsMaker.md.
Maia Sandu este primul preşedinte ales prin vot direct care obţine două mandate consecutive în istoria recentă a Republicii Moldova. Vladimir Voronin a avut, la rândul său, două mandate de preşedinte, însă a fost ales de Parlament.
