Magdalena Andersson a fost aleasă din nou premier al Suediei, la cinci zile după ce și-a dat demisia

Magdalena Andersson a fost aleasă din nou premier al Suediei, la cinci zile după ce și-a dat demisia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şefa social-democraţilor suedezi, Magdalena Andersson, a fost realeasă premier, luni, de către Parlament şi urmează să devină prima femeie care ocupă acest post în Suedia. Ea a mai fost aleasă și săptămâna trecută, însă a fost nevoită să demisioneze după câteva ore, după ce partenerii din coaliția de guvernare s-au retras.

Magdalena Andersson, ministru al Finanţelor în exerciţiu, a fost aleasă de către deputaţi cu 173 de voturi la 101 şi 75 de abţineri, relatează AFP.

În Suedia, un Guvern ”trece” de Parlament în cazul în care nu votează împotriva acestuia o majoritate absolută de 175 de deputaţi.

ADVERTISING

Această alegere încheie un adevărat foileton al tranziţiei puterii social-democrate, provocat de demisia premierului Stefan Löfven, la începutul lunii, după şapte ani de putere şi cu mai puţin de un an înaintea alegerilor legislatve din septembrie 2022.

Prezentarea noului Guvern regelui Carl XVI Gustaf, care marchează în mod oficial intrarea în funcţiune, urmează să aibă loc marţi.

Magdalena Andersson a fost aleasă premier și miercurea trecută, dar opoziţia de dreapta i-a respins bugetul, ecologiştii s-au retras din Guvern, iar ea a fost nevoită să demisioneze, conform cutumelor suedeze, toate într-o singură zi.

ADVERTISING

Din cauza retragerii Verzilor, această economistă, o fostă înotătoare de performanţă, în vârstă de 54 de ani, urmează să conducă un Guvern în întregme social-democrat.

Suedia nu a avut niciodată un premier femeie de la înfiinţarea postului de premier, în 1876, spre deosebire de toate celelalte ţări nordice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇