Ludovic Orban, șeful PNL, a reacționat în cazul gafei comise de Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, în cazul avionului deturnat la Minsk.
Orban a menționat că declarația a fost una neinspirată.
”A fost o declarație neinspirată, după părerea mea. Din câte știu, a revenit apoi și și-a corectat punctul de vedere. Eu cred că mandatul comisarului român Adina Vălean trebuie judecat după ce face în domeniul Transporturilor, în domeniul portofoliului.
Este adevărat că a fost criticată. Declarația a fost una neinspirată, dar nu cred că se va ajunge până în acest punct (retragerea încrederii - n.red.)”, a răspuns Ludovic Orban unei întrebări pe acest subiect, într-o conferință de presă ținută după Biroul Executiv al PNL, în care s-a stabilit calendarul congresului partidului.
Context
Un opozant belarus plecat din ţară, Roman Protasevici, fost redactor-şef al canalului de opoziţie Nexta de pe Telegram, a fost arestat duminică la Minsk după ce avionul cu care călătorea de la Atena la Vilnius a fost obligat de autorităţile beloruse să aterizeze sub pretextul unei alerte cu bombă, în timp ce avionul se afla în spaţiul aerian al Belarusului.
Alte patru persoane aflate la bordul avionului au rămas la Minsk. Printre acestea se numără şi partenera lui Protasevici, Sofia Sapéga, care a fost arestată împreună cu el, potrivit universităţii unde ea este studentă.
După ce avionul deturnat a decolat înapoi spre destinația inițială, Vălean a scris pe Twitter că este o ”veste grozavă” pentru ”toată lumea, în special pentru familiile și prietenii pasagerilor”.
Declarația ei a fost intens criticată. În acest caz, au reacționat foști miniștri de Externe, dar și actuali europarlamentari.
Carl Bild, fostul ministru de Externe al Suediei și actual co-președinte al think-tankului European Council on Foreign Relations, a scris tot pe Twitter: ”vești grozave pentru toată lumea? Pe bune? Serios? Pentru toată lumea?”.
Raphael Glucksmann, europarlamentar francez, a fost și mai dur: ”Ce rușine absolută! Nu e de mirare că Uniunea Europeană este văzută ca slabă și lipsită de coloană vertebrală. Un dictator a deturnat un avion civil care zbura dintr-o capitală europeană în alta, a răpit un jurnalist și iată ce crede comisarul european pentru Transporturi”.
Dar poate cea mai dură reacție vine din partea președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Adunării Naționale a Franței. El cere direct demisia lui Vălean.
Într-un comunicat publicat tot pe Twitter, el cataloghează reacția comisarului român drept una scandaloasă.
”(...) consider complet scandaloasă reacția lașă a comisarului european pentru Transporturi care s-a bucurat că avionul a putut decola din nou de la Minsk, însă fără pasagerul arestat de autoritățile bieloruse.
Europarlamentara Roza Thun din Polonia a răspuns tweet-ului Adinei Vălean, întrebând-o: ”[Doamna] Comisar, sunteți sigură că Protasevici era la bord? Dacă nu, e o problemă, nu un motiv de sărbătoare!”.
Și europarlamentarul german Rasmus Andresen i-a răspuns cu un singur cuvânt Adinei Vălean: „demisia”.
Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și: