Guvernul Niculescu a depus jurământul la Cotroceni. Nicușor Dan i-a zâmbit larg ministrului-condamnat Neacșu, i-a mulțumit lui Bolojan, dar și primilor 3 premieri eșuați (Video)

Guvernul Niculescu a depus jurământul la Cotroceni. Nicușor Dan i-a zâmbit larg ministrului-condamnat Neacșu, i-a mulțumit lui Bolojan, dar și primilor 3 premieri eșuați (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Guvernul condus de Luca Niculescu a depus jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan, după încheierea procedurilor de învestire din Parlament şi publicarea decretului în Monitorul Oficial.

Miniştrii au rostit pe rând jurământul şi apoi au dat mâna cu şeful statului.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Luca Niculescu. A urmat numărul 2 în Guvern - Marian Neacşu (PSD) - devenit vicepremier şi ministru de Interne, deşi este condamnat penal. Nicuşor Dan i-a zâmbit larg când i-a strâns mâna.

ADVERTISING

Premierul a rostit jurământul cu mâna pe Biblie, dar nu și-a făcut cruce, pe când Marian Neacşu s-a închinat amplu.

Au urmat, apoi, pe rând ceilalţi miniştri pesedişti şi aşa-zis tehnocraţi. Din Guvern fac parte doar două femei - la Mediu şi Cultură.

La final, Nicuşor Dan a ţinut un scurt discurs în care le-a mulţumit lui Ilie Bolojan şi miniştrilor săi, pentru efortul făcut în această perioadă: "Au muncit enorm de mult fiecare dintre ei şi s-au dedicat pentru zona de activitate pe care o aveau în competenţă"

Apoi, preşedintele a mulţumit şi pentru că, în perioada de 5 luni şi jumătate în care nu am avut guvern cu puteri depline, a existat colaborare între partide şi România a funcţionat, ceea ce e un semn de maturitate.

ADVERTISING

Nicuşor Dan le-a mai mulţumit şi primilor 3 premieri desemnaţi (Eugen Tomac, Adrian Veştea şi Siegfried Mureşan) care au încercat să facă un guvern, chiar dacă nu au reuşit.

Preşedintele l-a felicitat pe Luca Niculescu, pentru că a reuşit să-şi facă un program, o echipă şi să obţină voturile majorităţii parlamentare pentru Cabinetul învestit azi.

"Înseamnă că are nişte abilităţi pe care va trebui să le exercite în perioada următoare. Am încredere că va reuşi să găsească echilibrul bun în discuţia în special cu Parlamentul”, a arătat şeful statului.

"Există o așteptare a românilor pentru reforme și astea trebuie îndeplinite sau măcar începute", a adăugat preşedintele.

ADVERTISING

În final, Nicuşor Dan şi-a exprimat bucuria că va exista un portofoliu pentru Digitalizare şi AI, pentru că România trebuie să privească spre viitor.

A vorbit puţin şi premierul Luca Niculescu, care priveşte înainte cu încredere şi speranţă, deşi nu va fi o perioadă uşoară. Le-a mulţumit şi el primilor 3 premieri desemnaţi şi eşuaţi, pentru că a învăţat din experienţa lor, dar şi PSD "pentru că și-a asumat responsabilitatea".

La depunerea jurământului au participat preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Sorin Grindeanu şi Mircea Abrudean, preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, precum şi consilierii prezidenţiali ai lui Nicuşor Dan.

Urmăriţi ceremonia de la Cotroceni:

🟢 LIVE Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului

Noul Cabinet Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi pentru și doar 58 împotrivă.

Astfel, după aproape șase luni în care a fost condusă de un Executiv interimar, România are iar un guvern cu drepturi depline.

Iată noul Executiv:

  1. Luca-Alexandru Niculescu – prim-ministru;
  2. Marian Neacşu – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne (PSD)
  3. Ştefan-Ovidiu Popa – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii (PSD)
  4. Alexandru Nazare – ministrul Finanţelor (singurul rămas din Guvernul Bolojan)
  5. Sebastian-Dănuţ Neculăescu – ministrul Afacerilor Externe;
  6. Radu Marinescu – ministrul Justiţiei (PSD)
  7. Ştefan-Radu Oprea – ministrul Apărării (PSD)
  8. Daniel-Cătălin Zamfir – ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (PSD);
  9. Costinel-Bogdan Dumitru – ministru delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială;
  10. Dumitru Chisăliţă – ministrul Energiei;
  11. Florin-Ionuţ Barbu – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (PSD);
  12. Natalia-Elena Intotero – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor (PSD);
  13. Marcel-Alexandru Stoica – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (PSD);
  14. Alexandru-Mihai Ghigiu – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (PSD);
  15. Petre-Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (PSD);
  16. Alexandru-Florin Rogobete – ministrul Sănătăţii (PSD);
  17. Valentin-Sorin Costreie – ministrul Educaţiei şi Cercetării;
  18. Sorin-Gabriel Ionescu – ministru delegat pentru Învăţământ preuniversitar (PSD);
  19. Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan – ministrul Culturii.
Guvern Niculescu Cotroceni
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google