Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat că negocierile pentru formarea unui nou guvern rămân blocate şi a susținut varianta unui „guvern de armistițiu”, pe o perioadă limitată, până la aprobarea bugetului și a măsurilor necesare pentru PNRR.
Kelemen Hunor a spus că discuțiile cu președintele au avut loc într-o atmosferă calmă, dar nu au dus la o soluție.
"A fost o atmosferă bună, zen, dacă se poate spune aşa. Acum vorbim serios, am discutat în prima parte legile, proiectele de legi care ar trebui aprobate într-o sesiune extraordinară, cele legate de PNRR şi SAFE şi după aceea am discutat politic. Am stat două ore şi un pic, dacă nu mă înşel, şi toată lumea a fost foarte argumentată şi fără nervi. Preşedintele răbdător, mediator, dar din păcate nu am ajuns la o soluţie. Am luat la rând care pot fi variantele, dar rămânem în blocajul bine cunoscut".
În ciuda atmosferei, Kelemen Hunor nu este optimist: „Astăzi n-aș paria pe sume mari (că vom avea guvern nou în iulie - n.red.), dar încă sper. Astăzi am spus că sunt ca prostul satului. Eu pun gaz pe foc permanent. Aici nutresc speranța, cu gazul, că se poate rezolva și sper că argumentele mele totuși vor fi ascultate și de colegii noștri”.
Potrivit acestuia, PNL și USR au decizii interne că nu vor guverna alături de PSD, iar PSD nu susține un guvern din care nu face parte.
„O majoritate confortabilă nu se poate găsi, este clar. (...) Asta înseamnă că trebuie să ne gândim la guverne minoritare succesive”, a declarat liderul UDMR, la Digi24.
El a propus ca partidele să renunțe temporar la pozițiile de confruntare și să accepte un guvern de compromis.
„Am propus eu să mergem etapizat și în prima variantă, în prima perioadă să încercăm un guvern de armistițiu”, a explicat Kelemen Hunor, precizând că termenul este folosit în sens politic, nu militar.
"Am argumentat eu că i-ar ajuta pe colegii din PNL şi din USR să pună în paranteză deciziile luate în congres şi în forurile statutare vizavi de PSD, fiindcă, în orice armistiţiu, părţile beligerante pun în paranteză conflictul şi încearcă să găsească o soluţie pe termen lung", a subliniat Kelemen Hunor, la Digi24.
El a subliniat că şi pentru un guvern armistiţiu trebuie să găseşti un premier care poate să stea de vorbă cu fiecare dintre părţi şi are capacitatea de a ţine cât de cât un echilibru pentru 2-3-4-5 luni până la sfârşitul anului cel târziu.
"Eu vreau să cred că până la urmă se va putea guvern de armistiţiu, pe o perioadă limitată. N-ai cum să mergi pe o guvernare majoritară, dar aia mică (coaliţia dinainte de 2025 - n.red.). Aici nu e vorba de USR sau de UDMR, că se poate şi fără noi, o majoritate dacă PSD şi PNL sunt acolo, se poate şi fără USR. Până când există hotărârea că ei nu vor să guverneze împreună, e greu de găsit o astfel de soluţie, atunci mai degrabă mergem pe un guvern de armistiţiu. Armistiţiu înseamnă suspendăm deciziile şi atacurile".
Iată şi reacţiile de azi ale partidelor:
- Grindeanu nu crede că vom avea un nou guvern până la 1 septembrie: PSD e în Opoziție și refuză să susțină necondiționat proiecte din PNRR
- Siegfried Mureșan: Refacerea coaliției cu social-democrații este exclusă. Noi în brațele PSD nu ne vom mai întoarce
- Cseke Attila: Guvernul trebuie format acum, nu după 1 septembrie
De ce nu sunt bune alegerile anticipate
Liderul UDMR a avertizat că un guvern minoritar nu ar putea trece reforme importante prin Parlament, inclusiv legea salarizării, deoarece ar putea fi demis prin moțiune de cenzură.
Kelemen Hunor a respins ideea alegerilor anticipate, susținând că acestea ar putea produce un Parlament la fel de fragmentat. El a afirmat că, potrivit estimărilor sale, AUR ar putea ajunge pe primul loc într-un eventual scrutin anticipat, ceea ce ar complica și mai mult formarea unui guvern.
„Ar fi greu de evitat să dai șansa lor să formeze un guvern, dar nu știu cu cine”, a spus liderul UDMR.
"Deci am rezolva ceva pentru ţară? Nu. (..) Şi sigur că asta ar însemna junk pentru România".
