Israelul organizează azi alegeri generale pentru a patra oară în doi ani. Contracandidaţii care vor să îl învingă pe Netanyahu

Israelul organizează azi alegeri generale pentru a patra oară în doi ani. Contracandidaţii care vor să îl învingă pe Netanyahu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Israelul organizează marţi alegeri generale pentru a patra oară în doi ani. Premierul Benjamin Netanyahu speră că datorită succesului campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 va reuşi să scoată ţara din blocajul politic fără precedent şi să formeze o majoritate stabilă, în timp ce mai mulţi contracandidaţi, din tot spectrul politic, vor să îl înlăture de la guvernare.

Netanyahu, cel mai influent politican al generaţiei sale, este o figură polarizantă în Israel şi, pentru prima oară, contracandidaţi din tot spectrul politic vor să pună capăt domniei ”regelui Bibi”, relatează Reuters.

Atmosfera acestor alegeri este asemănătoare cu cea a alegerilor precedente, la care se adaugă pandemia de coronavirus.

ADVERTISING

Netanyahu, în vârstă de 71 de ani, candideză sub spectrul acuzaţiilor de corupţie, pe care le neagă.

Procesul său cu privire la acuzaţii de luare de mită, fraudă şi încălcare a încrederii a început deja şi se aşteaptă să fie reluat în aprilie. În plus, economia Israelului a fost puternic afectată de pandemie, iar nemulţumirea publică a crescut din cauza modului în care Netanyahu a gestionat criza, până când vaccinările au început în decembrie.

Noul slogan al lui Netanyahu este ”Naţiunea vaccinată”, premierul afirmând că este singurul care ar fi putut realiza un program de imunizare atât de rapid.

ADVERTISING

Cel mai longeviv lider al Israelului a promovat progresele diplomatice ale Israelului din august anul trecut, cu ţările din Golf, Maroc şi Sudan, acorduri intermediate de Statele Unite.

Nu va exista un câștigător clar

Potrivit sondajelor, nu va exista nici de această dată un câştigător clar.

Partidul de dreapta Likud, al lui Netanyahu, ar urma să devină cel mai mare partid, dar nu va ajunge la o majoritate în Knesset (parlament), care are 120 de locuri, şi nu va putea forma cu uşurinţă un guvern de coaliţie – situaţie similară cu cele rezultate după cele trei alegeri precedente.

ADVERTISING

În timp ce sondajele arată că o mică majoritate a israelienilor doresc să-l vadă pe Netanyahu înlăturat din funcţie, Opoziţia fragmentată nu are nicio cale clară spre putere, în lipsa unui candidat unic care să conducă tabăra anti-Netanyahu.

Cele trei posturi principale de televiziune din Israel vor publica sondaje la ieşirea de la urne marţi, la ora 22:00. (20:00 GMT).

Rezultatele parţiale vor începe să fie publicate pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, iar rezultatele finale sunt aşteptate în jurul zilei de vineri.

Rezultatele efective au fost adesea diferite de cele din sondaje.

Rivalii lui Netanyahu

În ultimele trei alegeri, rivalii lui Netanyahu au venit din stânga. De această dată, el se confruntă cu o nouă provocare, din partea concurenţilor de dreapta.

Yair Lapid, 57 de ani, fost ministru de Finanţe şi prezentator TV, care conduce partidul de centru-stânga Yesh Atid – ”Există un viitor”.

Se anticipează că partidul său, aflat în prezent în Opoziţie, va ajunge pe locul al doilea după Likud.

Gideon Saar, în vârstă de 54 de ani, fost ministru care a renunţat la Likud pentru a înfiinţa partidul Noua Speranţă, jurând să pună capăt domniei lui Netanyahu. La fel ca Likud, partidul său se opune statului palestinian, deşi campania lui Saar s-a axat pe guvernarea curată şi pe relansarea economiei.

Naftali Bennett, în vârstă de 48 de ani, fost consilier al lui Netanyahu, ministru şi milionar în sectorul înaltei tehnologii, care conduce partidul Yamina şi se luptă cu Saar pentru a fi următorul lider al dreptei israeliene. Bennett a refuzat să se angajeze într-o alianţă anti-Netanyahu sau în tabăra pro-Netanyahu, dar niciuna dintre aceşte părţi nu ar putea forma un guvern fără sprijinul său, potrivit sondajelor.

Benny Gantz, în vârstă de 61 de ani, fost general al cărui partid Albastru şi Alb a pierdut mult după ce s-a alăturat lui Netanyahu într-o coaliţie. El a susţinut necesitatea unui guvern de unitate naţională, dar mulţi dintre susţinătorii săi centristi au fost furioşi. Popularitatea sa a scăzut şi sondajele arată că partidul său nu va câştiga niciun loc.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇