Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei PSD Neamţ, în urma incidentului de la Luţca, unde un pod aflat în administrarea Consiliului Judeţean, ce fusese reabilitat în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit.
Acesta a declarat pentru Agerpres că lider interimar al filialei PSD Neamţ este acum preşedintele executiv Daniel Harpa.
Marți, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că suspendarea lui Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al PSD Neamţ, doar pe perioada anchetei referitoare la prăbuşirea podului de la Luţca, ar detensiona situaţia.
În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca, reabilitat cu peste 7 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, s-a prăbuşit în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară. O persoană a fost rănită uşor în urma incidentului.
DNA a deschis un dosar penal in rem ca urmare a acestui incident.
De asemenea, IPJ Neamţ are în lucru două dosare penale, unul pentru vătămare corporală din culpă, iar altul pentru abuz în serviciu.