Deputatul Cătălin Teniţă a anunţat, marţi, pe Facebook, că a decis să îşi dea demisia din USR şi să se alăture, de la 1 septembrie, Partidului REPER.
Potrivit unui comunicat oficial, demisia sa a fost anunţată în prima şedinţă a Biroului Naţional al USR desfăşurată în format fizic din ultimii doi ani şi jumătate.
”Am decis să îmi dau demisia din USR şi să mă alătur, de la 1 septembrie, Partidului REPER. Cred că responsabilitatea mea actuală este să aduc împreună oamenii care înţeleg că suntem la mijlocul drumului către o Românie mai bună şi că nu putem sta deoparte. De aceea, voi căuta să coagulez alături de ei o mişcare reformatoare pentru România”, spune Teniţă.
ADVERTISING
Deputatul precizează că ”nu este un abandon” și că rămâne în continuare deschis proiectelor din USR.
”Mă alătur unor colegi de-ai noştri care sunt îndreptăţiţi să fie reprezentaţi şi ale căror energii trebuie utilizate în politică, colegi care acum construiesc REPER. Rămân în continuare deschis proiectelor din USR şi vă stau oricând la dispoziţie pentru consultări şi întrebări în cadrul cabinetului parlamentar. Le mulţumesc în mod deosebit colegilor din echipa CURAJ pe lista cărora am candidat la preşedinţia USR.
ADVERTISING
Cred ca opţiunea lor de a rămâne în partid ca un grup de reformă internă este o opţiune la fel de validă şi de curajoasă ca aceea de a construi alternative din exterior, şi îi îndrum pe toţi cei care decid să rămână în USR să îi susţină”, afirmă Cătălin Teniţă.
El aduce o serie de critici punctuale USR: pierderea încrederii electoratului, dispute sterile, comportamente arogante sau superficiale. lipsa de mecanisme şi proceduri interne care să favorizeze echitatea şi transparenţa.
În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇