Guvernul a alocat un miliard de lei pentru mii de localități. Dominic Friz: ”Timișoara n-a primit nimic. Zero, nada”

Guvernul a alocat un miliard de lei pentru mii de localități. Dominic Friz: ”Timișoara n-a primit nimic. Zero, nada”

Primarul Timișoarei Dominic Fritz spune că patru localități din județul Timiș, printre care și Timișoara, nu au primit vineri bani din fondul de rezervă al Guvernului. ”Coincidența coincidențelor, tocmai cele patru primării din județ conduse de primari USR PLUS”, spune Dominic Fritz.

Zero, nada, niente: Timișoara, Dumbrăvița, Foeni și Cenad”, precizează edilul din Timișoara, în condițiile în care în județul Timiș sunt 99 de comune, orașe și municipii.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul României a alocat vineri 1.029.189.000 lei din Fondul de rezervă bugetară pentru 3.057 de unități administrativ-teritoriale.

ADVERTISING

Dominic Fritz întreabă pe Facebook ce semnal vrea să transmită guvernul cetățenilor din aceste patru localități bănățene: „Că sunt pedepsiți pentru cum au votat la alegerile locale?”.

Dominic Fritz susține că aceasta e „dovada că această coaliție nu are un proiect pentru țară, doar pentru propriile-i interese”. Primarul spune că banii din care este alcătuit fondul de rezervă vin și din contribuțiile locuitorilor din cele 4 localități.

„Iar parlamentarii PSD-PNL din Timiș au fost votați și cu voturile timișorenilor, dumbrăvițenilor, foenenilor și cenădenilor. Ale cui interese reprezentați la București, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu, Alina Gorghiu și Ben Oni Ardelean?”, a adăugat el.

Guvernul a alocat astăzi, din fondul de rezervă, 1 miliard de lei pentru localitățile din România. În Timiș, din 99 de...

Publicată de Dominic Fritz pe Vineri, 17 decembrie 2021

„Fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor Județene și a autorităților locale, prin Instituția Prefectului din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârșitul anului 2021. Totodată, autoritățile publice locale au cerut fondurile pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE”, a transmis MDLPA.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇