Premierul Nicolae Ciucă a avut, vineri, mai multe întâlniri la Palatul Victoria cu reprezentanții autorităților locale, liderii din teritoriu dorind să se asigure că doleanțele și nevoile lor sunt luate în considerare în bugetul pe 2022.
De la ora 10:00, Ciucă i-a primit pe reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. La finalul întâlnirii, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, a spus că prin bugetul de stat pe 2022 consiliile vor primi un miliard de lei sprijin pentru drumurile judeţene, precum şi plata a 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului de la nivelul fiecărui judeţ.
”Am avut discuţii pe baza bugetului de stat pe 2022, Uniunea Naţională a Consililor Judeţene din România. Am primit asigurări că vom avea, faţă de anul trecut, un buget mai mare la drumuri, de un miliard de lei, de la 700 de milioane de lei.
Am primit asigurări că vom primi 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi că se se vor actualiza standardele minime de cost pentru această instituţie şi se vor elabora normele de aplicare pentru redevenţa necesară din exploatarea resurselor minerale”, a spus Veştea, citat de News.ro.
El a precizat că reprezentanţii CJ au venit cu solicitări mult mai mari, iar ”ceea ce au obţinut a fost în funcţie de situaţia realistă cu care se confruntă România”. Într-un comunicat remis ulterior SpotMedia.ro, UNCJR prezintă și o listă cu ceea ce s-a obținut de la Guvern:
- sumele de echilibrare pentru bugetele județelor vor crește și se fundamentează ca valoare minimă de 350 de lei pe cap de locuitor, pentru anul 2022, față de 250 de lei pe cap de locuitor, cât este în prezent;
- Sumele defalcate din TVA, alocate pentru finanțarea cheltuielilor pentru drumuri județene, vor crește în anul 2022 la 1 miliard de lei, față de 420 milioane lei, cât este în anul 2021, din care suma de 600 de milioane se va asigura prin proiectul de buget pe anul 2022, cu angajamentul că diferența de 400 de milioane lei va fi asigurată la prima rectificare;
- Sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor (asistență socială și protecția copilului) se vor asigura în procent de 90% din bugetul de stat și 10% din bugetul propriu al județului, din valoarea standardelor de cost calculate conform H.G. 426/2020;
- Până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, se vor elabora și aproba normele pentru aprobarea procedurii privind încasarea redevenței obținută prin concesionarea din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului, astfel vor crește veniturile bugetelor locale din cotele încasate reprezentând redevențe din concesionare;
- Până în luna mai a anului 2022, se va elabora și aproba, prin modificare a H.G. 426/2020, actualizarea standardelor de cost pentru finanțarea asistenței sociale și protecția copilului, corelat cu standardele de calitate și evoluția prețurilor, în funcție de care se calculează sumele alocate pentru finanțarea activității de asistență socială.
Despre ajutorul promis de Guvern pentru subvenţia la termie, la nivel local, Adrian Veştea a spus că aceasta va fi discutată cu municipiile reşedinţă de judeţ.
Consiliile Judeţene doresc să fie partenere cu cei de la centru, pentru implementarea PNRR, pentru a avea o absorbţie cât mai mare, a mai afirmat Veştea, precizând că la nivel local există resursă umană pregătită pentru a lucra pe proiecte de fonduri europene.
Boc a cerut descentralizare: Se poate conduce bine de departe, dar se poate administra bine doar de aproape
De la ora 11:00, în fața premierului au ajuns reprezentații Asociației Municipiilor din România. Președintele AMR, Emil Boc, le-a spus la final jurnaliștilor câteva dintre lucrurile stabilite.
Astfel, Ciucă a asigurat că Ministerul Finanțelor va aloca banii necesari pentru transportul elevilor pentru 2022. Totodată, Boc spune că a obținut susținerea Guvernului pentru amendamentele depuse în Parlament, care ar permite acreditarea creșelor fără birocrația prezentă.
S-a discutat și despre nevoia de descentralizare, pentru eliminarea blocajelor de decizie de la nivel local.
”Se poate conduce bine de departe, dar se poate administra bine doar de aproape”, a spus fostul premier.
Boc a dat exemplu o situație de la nivelul școlilor, și anume că, pentru a aproba funcționarea unui automat de unde elevii să-și poată lua apă, e nevoie la acest moment de ordin de ministru, lucru ce nu are sens, având în vedere că inspectorul școlar este reprezentantul ministrului Eucației în teritoriu.