Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, exclude ferm posibilitatea de a prelua conducerea unui serviciu de informații, precum SRI sau SIE, în eventualitatea intrării PSD la guvernare.
Grindeanu susține că nu își dorește ieșirea din politică și că o asemenea funcție implică o ruptură de partid, nu o continuare a carierei politice.
Tot azi - Grindeanu spune că situația economică nu e roz, dar nici nu vine Apocalipsa
"Nu există vreo dorință de-a mea de a ieși din politică în acest moment", a declarat liderul social-democrat, sâmbătă, la Prima TV.
În opinia sa, funcția de șef al unui serviciu de informații presupune o ieșire din viața politică: "ieși din politică, fiindcă dacă vrei să-ți respecți serviciul pe care îl conduci, să-i respecți pe cei care te votează, trebuie să ieși și să fii echidistant și apolitic".
Deși exclude complet o astfel de variantă, Grindeanu nu a respins ideea de a prelua funcția de președinte al Camerei Deputaților, în cazul în care PSD va intra la guvernare. "Nu știu", a spus acesta, adăugând că dezvoltările politice sunt incerte, dar că după trei ani și jumătate în fruntea Ministerului Transporturilor apare o uzură. "E mult. Și asta vă spun eu. Ceilalți care nu recunosc înseamnă că mint".
Liderul PSD recunoaște că, deși mandatul său la Transporturi a fost marcat de rezultate notabile, precum realizarea de autostrăzi, dinamismul de la început s-a diminuat: "Poate nu mai ai același dinamism ca la început. Privesc extrem de detașat toate aceste lucruri. De ce? Pentru că le-am văzut, le știu pe toate".
Citat de News.ro, Grindeanu afirmă că prioritatea sa rămâne conducerea PSD și gestionarea responsabilității primite din partea electoratului: "Mă interesează, în primul rând, să mă ocup de ceea ce au hotărât colegii mei să fac, și anume de PSD. Și, spunând acest lucru, să mă ocup de votanții, de românii care, în primă fază, au votat partidul pe care îl conduc acum, dar nu doar de ei. Asta e principala mea preocupare în lunile viitoare".
Întrebat dacă PSD ar trebui să păstreze Ministerul Transporturilor, Grindeanu a fost rezervat, dar a subliniat nevoia de profesionalism: "N-aș vrea să văd, cum s-a văzut de prea multe ori în acești ani, persoane care vin acolo și își fac specializarea la locul de muncă".
Deși admite că nici el nu avea „foarte multe în comun cu Transporturile” la momentul preluării mandatului, Grindeanu nu va susține propuneri fără experiență relevantă: "Voi spune „nu” la propuneri de acest tip. Pentru că nu cred că traversăm o perioadă care să fie una propice pentru așa ceva".
Pe tema unei eventuale funcții de premier, Grindeanu a afirmat că PSD ar trebui să aibă prima opțiune: "PSD-ul poate să revendice această funcție". Totuși, el a nuanțat: "Nu spunem „nu” la un asemenea scenariu. Într-un mod normal, PSD-ul ar trebui să aibă prima opțiune în a avea prim-ministru".
- Nicușor Dan susține un guvern politic și un plan comun de austeritate
- Dominic Fritz, după întâlnirea de la Cotroceni: Nu am făcut niciun fel de deal pe funcții, posturi. Nu există o poftă mare pentru premier tehnocrat
- Kelemen Hunor, după discuțiile de la Cotroceni: S-a agreat varianta unui premier politic. După Rusalii, s-ar putea să avem un acord