Ginerele lui Trump şi un adjunct al său au fost nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace

Ginerele lui Trump şi un adjunct al său au fost nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul consilier principal al Casei Albe Jared Kushner şi adjunctul său Avi Berkowitz au fost nominalizaţi duminică de un prieten avocat la Premiul Nobel pentru Pace, pentru rolul lor în negocierea a patru acorduri de normalizare a relaţiilor între Israel şi state arabe, cunoscute ca „Acordurile Abraham”.

Acordurile au fost anunţate de la jumătatea lui august până la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, fiind considerate cele mai importante realizări în plan diplomatic în Orientul Mijlociu din ultimii 25 de ani şi care vin într-un context în care regiunea pare să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Iranul.

ADVERTISING

Cel care i-a nominalizat pe cei doi apropiaţi colaboratori ai preşedintelui de atunci Donald Trump a fost avocatul american Alan Dershowitz, care este eligibil pentru a face o astfel de nominalizare, în calitatea sa de profesor emerit la Harvard Law School, relatează luni agenţia Reuters.

Dershowitz l-a apărat pe Trump în primul său proces de "impeachment", la începutul anului trecut, iar la 20 ianuarie a.c. a afirmat, potrivit Wall Street Journal, că Senatul SUA ar trebui să renunţe la punerea din nou sub acuzare a lui Trump în legătură cu asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie, nemaifiind preşedinte.

ADVERTISING

Nominalizarea poate stârni controverse

În scrisoarea sa către comitetul Nobel, Dershowitz a părut să sugereze că nominalizarea poate stârni controverse, notând însă că "Premiul Nobel pentru Pace nu este un premiu de popularitate".

"Nu este nici o evaluare a ceea ce ar putea crede comunitatea internaţională despre cei care au contribuit la a aduce pacea mai aproape. Este un premiu pentru îndeplinirea criteriilor extraordinar de dificile stabilite de Alfred Nobel în testamentul său", a scris Dershowitz.

ADVERTISING

Kushner, care este ginerele lui Trump, şi Berkowitz, fost emisar pentru Orientul Mijlociu, au fost figuri-cheie în negocierea acordurilor încheiate de Israel cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan şi Maroc.

Reacția lui Kushner

Într-o declaraţie, Kushner a asigurat că se simte onorat să fie nominalizat la Nobel, care urmează să fie acordat în octombrie. Norul de controverse stârnit odată cu plecarea lui Trump de la Casa Albă ar putea afecta însă şansele ca cei doi să primească înalta distincţie.

Este de aşteptat ca administraţia noului preşedinte Joe Biden să revizuiască toate acordurile privind securitatea naţională încheiate în timpul administraţiei Trump, inclusiv prevederile privind livrări de arme către EAU şi Arabia Saudită.

Unii legislatori americani au reclamat şi faptul că, pentru a asigura încheierea acordului dintre Israel şi Maroc, SUA au recunoscut suveranitatea acestuia asupra Saharei occidentale. 

Citește articolele zilei pe Spotmedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇