Geoană: Detox-ul de politică, Doamne, cât de bine face! Ce spune despre o eventuală candidatură

Geoană: Detox-ul de politică, Doamne, cât de bine face! Ce spune despre o eventuală candidatură
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul candidat al PSD pentru preşedinţia României Mircea Geoană mărturiseşte ce simte după un deceniu în care nu a mai făcut politică: ”Detox-ul de politică, Doamne, cât de bine face!”.

El vorbeşte despre planurile sale de viitor şi despre ce îşi doreşte pentru România în anul electoral 2024.

”Cred că trebuie să dăm românilor, poate pentru prima dată în 30 de ani, şi o opţiune în care poate reuşim să nu mai voteze răul cel mai mic, pentru că întotdeauna răul cel mai mic este cel care ne dezamăgeşte cel mai mult cu ce se întâmplă”, a afirmat Mircea Geoană, joi seară, la Antena 3.

ADVERTISING

Întrebat dacă va candida la alegerile din acest an, el a răspuns că are ”un job extrem de important la NATO”, iar când va lua o decizie definitivă cu privire la viitorul său după NATO o va anunţa public.

”Marele avantaj după aceşti ani de NATO şi după zece ani de pauză din politica românească, o spun acuma, mi-a făcut tare bine. Detox-ul de politică, Doamne, cât de bine face! În clipa de faţă, am ajuns într-un moment al vieţii mele, experienţă, puterea de a-ţi reveni din şocuri, am avut multe, încât pur şi simplu am luxul să aleg ceea ce îmi doresc să fac în viaţă. Şi sunt, în continuare, extrem de interesat de viitorul României, am scris şi o carte despre viitorul României, dar o decizie finală o voi lua atunci când voi avea toate elementele şi când îmi voi fi îndeplinit şi poziţia de la NATO, aşa este normal, aşa este etic, aşa este profesionist”, a adăugat Mircea Geoană.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇