Eugen Tomac a fost reales președinte PMP. La congres au fost șefi din mai multe partide de dreapta (Foto)

Eugen Tomac a fost reales președinte PMP. La congres au fost șefi din mai multe partide de dreapta (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Europarlamentarul Eugen Tomac a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PMP, la congresul extraordinar al formaţiunii organizat la Palatul Parlamentului.

„Vreau să le mulţumesc liderilor USR şi Forţa Dreptei, pentru că au fost alături de noi şi, nu întâmplător, am invitat reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc Maniu – Mihalache, pentru că acest nucleu serios de oameni reprezintă adevărata fibră a PNŢCD, a oamenilor care au plătit puternic pentru convingerile pe care le-au avut.

De aceea, i-am invitat şi mă bucur că se alătură Partidului Mişcarea Populară şi vom avea acest subiect pe ordinea de zi a primului Consiliu Executiv Naţional.

ADVERTISING

De asemenea, vreau să-i mulţumesc prim-vicepreşedintelui Partidului Ialomiţenilor, doamnei Ancuţa Toma, care este alături de noi, şi care vor veni în PMP”, a afirmat Eugen Tomac, la eveniment.

Totodată, alături de Eugen Tomac au transmis acelaşi mesaj de solidaritate pe eşichierul de dreapta al politicii româneşti şi Vlad Botoş, vicepreşedinte USR, Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei, Ioan Nicolae Costea, prim-vicepreşedintele PNŢ-Maniu-Mihalache şi Ancuţa Toma, prim-vicepreşedintele Partidul Ialomiţenilor, potrivit postării de pe pagina de Facebook a PMP.

ADVERTISING

„Anul 2024 marcat de organizarea a patru rânduri de alegeri va fi anul în care o alianţă de dreapta va fi alternativa corectă la un PNL de stânga şi un PSD al pensiilor speciale”, mai arată sursa citată.

#Dreapta va aduce valul schimbării Astăzi, Partidul Mișcarea Populară reunit în Congres Extraordinar a demonstrat că o...

Publicată de Partidul Mișcarea Populară pe Sâmbătă, 25 martie 2023

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇