Un avion a aterizat de urgență pe Otopeni, după ce pilotului i s-a făcut rău

Un avion a aterizat de urgență pe Otopeni, după ce pilotului i s-a făcut rău

Un avion TAROM cu 184 de pasageri la bord, care zbura de la Timișoara spre Egipt, a aterizat de urgență pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

Este vorba despre un avion Boeing 737, care făcea un zbor charter pe ruta Timișoara – Hurghada.

Avionul s-a întors spre aeroportul din Otopeni cu puțin timp înainte de a intra în spațiul aerian turc.

La manșa avionului s-a aflat copilotul, care a reușit să facă aterizarea în siguranță, pentru că pilotului i s-a făcut rău și și-ar fi pierdut conștiența, transmite BoardingPass.ro.

ADVERTISING

Pilotul a fost luat în primire de medici la aterizarea pe Otopeni şi starea lui este stabilă.

Același avion va pleca în această seară spre Hurghada, însă cu un echipaj de rezervă.

"Compania TAROM informează că, din cauza unei urgenţe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timişoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situaţii.

Menţionăm că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranţa acestora şi a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă.

ADVERTISING

Aeronava a aterizat în condiţii de maximă siguranţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală", se arată într-un comunicat al operatorului aerian.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇