Emmanuel Macron, instalat în concediu ”de studiu” la Fort de Brégançon

Emmanuel Macron, instalat în concediu ”de studiu” la Fort de Brégançon

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a instalat la Fort de Brégançon, reşedinţa de vară a şefilor statului francez, în Var, confirmă vineri Palatul Élysée, care precizează că este vorba despre un concediu ”de studiu”, relatează AFP.

Emmanuel Macron a revenit joi dintr-un lung periplu în Japonia şi apoi în Polinezia franceză (foto).

Concediul lui Macron de anul trecut în sud-estul Franţei a fost perturbat de teribila explozie în portul Beirut, soldată cu peste 200 de morţi, la 4 august, şi de vizita sa la faţa locului, două zile mai târziu.

ADVERTISING

La exact un an de la dramă, el urmează să organizeze la Fort de Brégançon o videoconferinţă, cu sprijinul ONU, cu scopul de a încerca să răspundă nevoilor libanezilor, a căror ţară este împotmolită de luni de zile într-o criză economică şi politică.

În afară de incertitudinea actualităţii, şeful statului francez, va urmări, la fel ca Guvernul, evoluţia crizei Covid-19, care va face obiectul uneia dintre cele două şedinţe prin videoconferinţă ale Consiliului Apărării. Prima va avea loc la 11 august.

ADVERTISING

Programul din concendiul lui Macron nu a fost dezvăluit, şi nici durata şederii sale în Var, însă şeful statului francez ar putea participa, ca în fiecare an, la ceremonia care marchează Debarcarea în Provence, la jumătatea lui august, la Bormes-les-Mimosas, unde a făcut anii trecuţi băi de mulţime, în compania Primei Doamne Brigitte Macron.

Fort de Brégançon, situat pe o peninsulă, la adăpost de priviri curioase, a devenit pentru Emmanuel Macron o ”armă diplomatică”.

Şeful statului francez şi-a făcut obiceiul de a primi în fiecare vară lideri străini.

ADVERTISING

Anul trecut, el a primit-o pe şefa Guvernului german Angela Merkel, iar în anii dinainte pe preşedintele rus Vlşadimir Putin şi pe fostul premier britanic Theresa May.

Află mai multe noutăți despre președintele Franței:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇