1.000 de militari francezi au semnat o scrisoare deschisă în care avertizează că Franța se îndreaptă spre război civil. În replică, Guvernul de la Paris promite că semnatarii care încă activează în Armată vor fi pedepsiți.
Să le luăm pe rând.
Aproximativ 1.000 de militari, atât bărbați, cât și femei, inclusiv aproximativ 20 de generali ieșiți la pensie, au semnat scrisoarea.
Potrivit BBC, aceștia avertizează că un război civil este la orizont, din cauza extremismului religios. Scrisoarea a fost publicată în data de 21 aprilie.
La această dată s-au împlinit exact 60 de ani de la Puciul Generalilor, o lovitură de stat eșuată, care a încercat să-l forțeze pe președintele Charles de Gaulle să nu admită declararea independenței Algeriei, până atunci colonie franceză.
”Franța este în pericol”, susțin semnatarii.
Între altele, documentul îl avertizează pe președintele Emmanuel Macron cu privire la ”câteva pericole mortale”, inclusiv ”islamismul și hoardele din suburbiile are înconjoară orașele franceze”, adică unde locuiesc imigranții săraci.
Liderul de extremă dreaptă Marine Le Pen, candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor, și-a arătat sprijinul față de militari în acest context.
”Nu mai este momentul să amânați, altfel mâine războiul civil va pune capăt acestui haos și deceselor în creștere, de care veți fi responsabil”.
În schimb, ministrul forţelor armate, Florence Parly, cere sancţiuni împotriva semnatarilor.
De altfel, scrisoarea a declanșat revoltă în rândul oficialilor, care o consideră xenofobă și radicală, în condițiile în care atacă imigranții.
Florence Parly a scris pe Twitter:
”Două principii imuabile ghidează acțiunea membrilor Armatei în ceea ce privește politica: neutralitatea și loialitatea”.
Astfel, ea a avertizat că militarii care au semnat scrisoarea și încă activează vor fi sancționați pentru că au sfidat o lege care le cere să rămână neutri din punct de vedere politic.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.D.