„Elefantul-veveriță” din administrație. Ce spun Bolojan și sindicatele după întâlnirea de la Guvern

„Elefantul-veveriță” din administrație. Ce spun Bolojan și sindicatele după întâlnirea de la Guvern
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a lansat luni un atac dur la adresa PSD, acuzând partidul că blochează reforma reală a administrației publice, deși s-a aflat la guvernare în ultimul an și jumătate.

Potrivit acestuia, social-democrații doar mimează dorința de schimbare, comparând situația cu „un elefant preistoric care se preface că este veveriță, ca în Ice Age”.

„Orice formulă de tăiere a posturilor din organigrame trebuia deja aplicată. PSD are toate pârghiile, dar în loc să acționeze, se preface că vrea reforma. Nu mai merge cu tergiversările, clepsidra se goleşte”, a declarat Pălărie, citat de Agerpres.

El a criticat modul în care echipa tehnică desemnată pentru reforma administrației urmează să discute cu structuri conduse de apropiați ai PSD, acuzând că partidul controlează ambele tabere ale negocierii.

„Se va discuta cu Asociația Municipiilor, condusă de Olguța Vasilescu – PSD, cu Asociația Comunelor, condusă de Emil Drăghici – sprijinit de PSD, și cu Asociația Orașelor, al cărei prim-vicepreședinte este tot din PSD. PSD e și jucător, și arbitru. Reforma nu se face așa”, a adăugat senatorul USR.

Protest în centrul Capitalei

Declarațiile au fost făcute în contextul în care reprezentanți ai principalelor federații sindicale din administrația publică locală au protestat, luni, față de măsurile anunțate de Guvern privind reducerea personalului din acest sector.

Sindicatele avertizează că nu vor accepta concedieri ale funcționarilor de carieră și cer Guvernului să atace adevăratele surse ale risipei bugetare: cumulul pensie-salariu, sinecurile, funcțiile politice și alocările discreționare.

Manifestanții s-au strâns în Piața Victoriei. Angajații din aparatul de lucru al Guvernului, membri SAALG, afiliat la FNSA, au întrerupt și ei activitatea și au protestat spontan alături de toate federațiile sindicale.

Sindicaliștii au protestat până la ora 13:00 în Piața Victoriei, apoi au pornit în marș spre Palatul Parlamentului, unde au stat până la ora 15.00.

Apoi, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu liderii sindicali pentru a discuta despre reforma administrației publice și planurile de reorganizare a instituțiilor locale.

Bolojan: „Nu mai putem continua ca până acum”

Premierul a subliniat că schimbările sunt inevitabile și că trebuie făcute „în mod planificat, în dialog cu autoritățile”, astfel încât să existe un echilibru între nevoia de eficiență și protejarea angajaților.

„Realitățile bugetare sunt clare, indiferent cine este premier sau ministru. Dacă nu luăm măsurile necesare la timp, mai târziu costurile vor fi mult mai mari”, a spus Bolojan, citat într-un comunicat al Guvernului.

El a adăugat că susține autonomia locală, dar în limita resurselor țării, pledând pentru un aparat administrativ eficient și bine plătit.

Guvernul a promis că va continua consultările și cu structurile asociative locale – Asociația Municipiilor, Orașelor și Consiliilor Județene –, urmând apoi o nouă rundă de discuții cu sindicatele.

„Nu pleacă sinecurile, pleacă oamenii care muncesc”

În paralel, după discuţie, şi sindicaliștii din administrație au transmis un semnal clar: conflictul colectiv de muncă rămâne deschis, iar măsurile propuse de Guvern sunt considerate „brutale și ineficiente”.

Prezent la consultările de la Palatul Victoria, Bogdan Șchiop, liderul Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), a avertizat că restructurarea propusă de Executiv „nu ține cont de realități și nu lovește unde trebuie”.

„Este o reformă făcută în mod brutal. Nu se atinge nimeni de cei care cumulează pensia cu salariul – circa 10.000 de persoane –, dar vor să concedieze oameni care muncesc cu adevărat în sistem, cei care fac munca a cinci oameni. Asta nu este reformă, este o farsă”, a declarat Șchiop, citat de Agerpres.

Acesta a punctat că impactul bugetar estimat de Guvern prin reducerea de personal ar fi de 2,5 miliarde de lei, însă „nimeni nu explică ce se întâmplă după concedieri, cu șomajul, cu pierderea contribuțiilor sau calitatea serviciilor publice”.

Liderul FNSA a denunțat și dublul standard în alocarea fondurilor publice. „Sunt primării care plătesc zeci de mii de euro pe lună unor sportivi, cum e cazul echipei de handbal CSM București, dar se gândesc să concedieze salariați pentru a economisi. Cu șomerii o să salvăm România?”, a întrebat retoric sindicalistul.

De asemenea, Șchiop a criticat tăierile procentuale „aruncate din burtă”, fără analiză: „Dimineață era vorba de 25%, după-amiază de 40%. Nu mai înțelege nimeni nimic”.

Reforma administrației publice prevede reduceri de personal, reorganizarea organigramelor și limitarea cheltuielilor la nivel local. Potrivit estimărilor Ministerului Dezvoltării, o reducere de 10% ar putea însemna concedierea a aproximativ 13.000 de angajați.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇