Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a criticat risipa de energie din instituții, dar și spitale publice, și a anunțat că le-a pus în vedere directorilor că sunt direct responsabili de consum.
„Am avut ieri (luni – n.red.) discuţii, la întâlnirea primarilor cu premierul, asupra modalităţii în care vom aborda reducerea consumului de energie. Concluzia este evitarea risipei. Trebuie să facem acest lucru prin responsabilizarea fiecărei persoane care intră în contact cu energia.
Trebuie să aibă mare grijă când acţionează un întrerupător sau dacă e nevoie de un bec, de nouă sau de zece becuri pentru a-şi desfăşura o activitate de orice fel într-un spaţiu public. Am venit cu câteva propuneri pe care la Iaşi voi încerca să le implementez", a afirmat edilul ieşean, punând chiar în timpul conferinței un angajat al Primăriei să stingă mare parte din becuri.
Primarul a spus că în orice instituţie directorul este cel responsabil să supravegheze şi să impună evitarea risipei de energie în clădirile pe care le administrează.
„Directorul este în relaţie directă cu primarul Iaşiului, iar eu sunt cel care voi gestiona această relaţie. În luna septembrie vom citi contorii (contoarele - n.red.) pentru a vedea cât a fost consumul mediu pentru anul precedent, dar şi pentru a vedea ce se va întâmpla începând cu 1 septembrie până la sfârşitul acestei ierni.
Toţi indicatorii de performanţă vor fi direct legaţi de calitatea directorului de a gestiona consumul de energie. Trec prin spitale şi găsesc holuri aprinse pe unde nu circulă nimeni, trec prin instituţii şi găsesc zeci de lămpi funcţionând. Aprindeţi doar numărul de becuri suficiente pentru a vă desfăşura activitatea, pentru că fiecare kilowatt contează", a declarat primarul Mihai Chirica.
Cât despre el, Chirica a anunțat că și-a însărcinat şefa de cabinet să oprească energia electrică din biroul lui, cât timp el nu se află în încăperea respectivă.
Primarul Iaşiului a afirmat că pe parcursul iernii nu va fi afectat iluminatul public şi nici cel arhitectural.
„Nimeni nu ne creează o viaţă mai frumoasă în întuneric. Întâi vom lua toate măsurile necesare în instituţii, apoi vom vedea. Dar vom face şi iluminat de Sărbători şi orăşelul copiilor", a spus Mihai Chirica.
Întrebat dacă în şcolile din Iaşi se are în vedere oprirea furnizării căldurii timp de câteva ore pe zi, cum se preconizează în alte ţări, Chirica a spus că nu se pune problema, dar că dacă s-ar ajunge aici, atunci prima dată ar întrerupe căldura în biroul său.