Europenii sunt șocați de creșterea prețurilor la energie: Fac duș mai rar și au de ales între mâncare și încălzire

Europenii sunt șocați de creșterea prețurilor la energie: Fac duș mai rar și au de ales între mâncare și încălzire
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Costurile energiei au atins niveluri record în Europa, iar facturile îi forțează pe mulți să reducă, prin toate mijloacele, consumul.

Fără fier de călcat, cuptorul cu microunde folosit cât mai rar și dușuri la serviciu – aceasta este, în mare, strategia pe care o aplică mai mulți europeni în încercarea de a face față facturilor mari la energie.

Pe fondul creșterii tarifelor la electricitate și gaze naturale, milioane de europeni dau acum o parte consistentă din venituri pe energie și oamenii încep să reducă voluntar consumul de gaze, electricitate și de combustibil, după ce prețurile au explodat din cauza războiului din Ucraina, a sancțiunilor impuse Rusiei și a urmărilor pandemiei de coronavirus, se arată într-o analiză Reuters.

Prețul de referință al gazului european a crescut cu 550% în ultimele 12 luni. Din octombrie, costul energiei pentru consumatorii britanici va crește cu 80%, a anunțat vineri autoritatea de reglementare, Ofgem, ceea ce va duce factura medie anuală pentru o gospodărie la 4.172 de euro.

ADVERTISING

Guvernele europene au oferit ajutoare, însă datele arată că sprijinul nu a avut un impact semnificativ pentru oameni.

La iarnă, britanicii vor cheltui în medie 10% din venit pentru gaz, electricitate și alte surse de încălzire, precum și pe carburanții auto, de două ori mai mult decât în 2021, potrivit datelor oficiale.

Criza actuală este mai dură decât cele din anii '70 și '80. Un embargo aplicat petrolului iranian și revoluția din această țară au provocat în 1979 penurie de carburant și cozi uriașe la benzinăriile occidentale. În 1982, când criza a ajuns la apogeu, britanicii cheltuiau 9,3% din venituri pe energie.

Organizația Acțiunea Națională pentru Energie (NEA) estimează că 8,5 milioane de gospodării din Marea Britanie se vor afla din octombrie în stadiul de sărăcie energetică, aproape dublu față de 4,5 milioane în octombrie 2021.

Potrivit NEA, o gospodărie este considerată în sărăcie energetică dacă are un nivel scăzut al veniturilor și trebuie să achite 10% sau mai mult pe energie. Definiția e folosită în mod neoficial și în alte state europene.

ADVERTISING

Mâncare sau căldură

În Grimsby, oraș din estul Angliei, Philip Keetley nu a pornit aparatul de aer condiționat vara asta, deși valurile de căldură au adus temperaturi record în Marea Britanie. Cu banii pe care îi are în cont, nu și-a permis.

"Costul vieții a crescut și trebuie să te descurci cu banii pe care îi primeai când nu era criză… Pot fie să pornesc încălzirea, fie să mănânc", a anticipat el "strategia de supraviețuire" pentru iarna care urmează.

Keetley și-a pierdut slujba de consilier în aprilie și trăiește dintr-un ajutor social de 600 de lire sterline (709 euro) pe lună. Jumătate din bani se duce pe chirie și cu ce-i rămâne abia își permite cheltuielile de zi cu zi. Mânâncă o singură dată pe zi și cu toate că a redus la minimum consumul de energie, tot plătește peste 15% din venit pe facturi.

Dawn White suferă de insuficiență renală și se teme că spirala creșterii costurilor o va aduce în imposibilitatea de a-și mai permite tratamentul. "Fără instalația de dializă pe care o folosesc de cinci ori pe săptămână, timp de 20 de ore, voi muri", a spus femeia în vârstă de 59 de ani care trăiește în sud-vestul Angliei.

ADVERTISING

O treime din gospodăriile britanice au redus folosirea cuptoarelor și aparatelor cu microunde, o treime a redus numărul dușurilor, iar jumătate a redus temperatura în lunile reci, arată un studiu realizat de Financial Fairness Trust.

Prețurile gazelor pentru familiile din cele mai multe țări europene au depășit în prima parte a acestui an vârfurile înregistrate în timpul crizelor anterioare din anii '70, '80 și 2000, potrivit datelor ajustate cu inflația ale Agenției Internaționale de Energie (IEA).

Situația din Europa e mai rea decât cea din alte economii dezvoltate. Datele IEA din 1978 până în prezent arată că deși consumatorii casnici americani au plătit în medie mai mult pentru gazele naturale în ultimele patru decenii, prețul la gaze naturale pentru casele europene a depășit nivelurile din SUA în 2022.

Dușuri la serviciu

În Turcia, tarifele gazelor naturale s-au dublat în iulie față de anul trecut, în timp ce electricitatea s-a scumpit cu 67%, arată datele Institutului de statistică din această țară.

Şeyda Bal, în vârstă de 27 de ani, din Istanbul, spune că folosește cuptorul doar de trei ori pe lună ca să economisească energie. Soțul ei merge cu autobuzul la serviciu ca să nu mai consume combustibil, deși drumul durează de trei ori mai mult.

Italia și Germania sunt, însă, cele mai afectate țări din Uniunea Europeană de scumpirea gazelor naturale.

Facturile de gaz și electricitate pentru o familie medie italiană au crescut în iulie la 5% din totalul cheltuielilor gospodăriei, față de 3,5% în 2019, potrivit datelor companiei de cercetare economică Prometeia. Nivelul din iulie a fost cel mai ridicat din 1995 încoace.

În cea mai puternică economie de pe continent, Germania, facturile la gaze s-au dublat în luna iulie față de 2021, arată datele publicate de portalul Check24, în timp ce combustibilii de încălzire pentru casele cu terasă s-au scumpit cu 78% în luna mai, comparativ cu anul trecut.

Ercan Erden (58 de ani) locuiește în Nidda, o localitate la nord-vest de Frankfurt, și lucrează la o fabrică de îmbuteliere a apei minerale. "Acum fac duș și mă bărbieresc la serviciu după ce termin programul", a dezvăluit el cum face economie de energie.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇