Edilul din Slatina își dă demisia și pleacă și din PSD

Edilul din Slatina își dă demisia și pleacă și din PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul în funcţie al municipiului Slatina, Emil Moţ, a anunţat miercuri că va demisiona atât din calitatea de primar cât şi din partid, motivând că a luat această decizie „pentru a stopa presiunile constante ale PNL”.

Emil Moţ nu a precizat când va demisiona din funcţia de primar al municipiului Slatina, nici când va renunţa la calitatea de membru al PSD, însă menţionează că la finalizarea etapelor procedurale liberalii pot să numească viceprimarii nunicipiului şi să îl desemneze pe unul dintre ei pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de primar.

ADVERTISING

Emil Moţ, aflat la al doilea mandat de primar al municipiului Slatina, a candidat la alegerile din 9 iunie pentru un al treilea mandat, dar a pierdut în faţa liberalului Mario De Mezzo.

Primarul în funcţie menţionează că vor demisiona şi ce doi viceprimari social - democraţi, Gigi Vîlceleanu şi Alexandru Berechet.

"Vă anunţ că voi demisiona din calitatea de primar în funcţie al Municipiului Slatina, pentru a facilita o tranziţie administrativă lină şi pentru a pune stop incertitudinilor generate de situaţia inedită a alegerilor recente, care nu-i permit primarului ales să-şi preia mandatul imediat, ci cu o decalare de trei luni.

ADVERTISING

În egală măsură, viceprimarii actuali vor proceda la fel. Este o decizie luată în numele transparenţei administrative şi pentru a stopa presiunile constante ale PNL, reprezentanţii acestui partid, fiind astfel obligaţi, după îndeplinirea etapelor procedurale, să-şi numească, dintre consilierii locali, doi viceprimari dintre care unul cu atribuţii de primar.

În acest sens, au şansa să facă administraţie şi să le ofere slătinenilor priceperea, viziunea şi promisiunile menţionate în campania electorală. Este un pas care va facilita implementarea promisiunilor clamate în perioada electorală şi, care, totodată, va pune capăt suspiciunilor pe care PNL le propagă mediatic, în lipsa actelor administrative", afirmă Emil Moţ în postarea menţionată.

ADVERTISING

Despre intenţia sa de a demisiona şi din PSD, Emil Moţ susţine că este motivată de dorinţa de a evita "orice anatemă aruncată asupra unei echipe" care a fost votată în Slatina de peste 12.000 de persoane.

"În plus, îmi voi da demisia din calitatea de membru PSD Slatina, pentru a evita orice anatemă aruncată în mod incorect asupra unei echipe care reprezintă vocea a peste 12 mii de cetăţeni. Îmi doresc pentru Slatina şi slătineni proiecte importante, care să crească poziţia de top înregistrată recent, din punct de vedere al prosperităţii.

Sunt convins că echipa PSD Slatina va funcţiona, în continuare, după principiul bunei guvernări locale, în care proiectele de dezvoltare să fie susţinute şi/sau îmbunătăţite, astfel încât comunitatea să beneficieze de servicii publice de calitate, infrastructură modernizată şi oportunităţi economice sporite", a mai menţionat Emil Moţ în postare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇