Directorul societății de termoficare din Mangalia, prins în flagrant când primea 12.000 de euro UPDATE

Directorul societății de termoficare din Mangalia, prins în flagrant când primea 12.000 de euro <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul societăţii de termoficare ce aparţine Consiliului Local Mangalia – Goldterm SA, Doru Colgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, au informat miercuri procurorii anticorupţie.

Potrivit DNA, la sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, Doru Colgiu ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 de euro.

El i-ar fi spus că are influență asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi că-i va determina pe aceştia să permită ca societatea omului de afaceri să-şi desfăşoare activitatea în continuare, fără autorizaţie de funcţionare.

ADVERTISING

”În contextul menţionat mai sus, la data de 9 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 de lei din banii pretinşi iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se arată în comunicat.

Cu ocazia efectuării unei percheziţii la domiciliul inculpatului, au fost găsite şi ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro şi 1.000 dolari.

UPDATE - Instanţa a respins propunerea referitoare la plasarea sa în arest preventiv, aşa că Doru Colgiu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi nu mai are voie să-şi desfăşoare activitatea în cadrul companiei al cărui director este.

ADVERTISING

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Colgiu va trebui să respecte următoarele obligaţii:

  • să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat; 
  • să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; 
  • să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, organ desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat;
  • să nu depăşească limitele teritoriale ale României decât cu încuviinţarea prealabilă a DNA Constanţa sau a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
  • să nu îşi desfăşoare activitatea în cadrul SC Goldterm Mangalia SA
ADVERTISING

În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu arestul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇