După mare strofocare, Clotilde Armand anunță că s-a adoptat bugetul Sectorului 1

După mare strofocare, Clotilde Armand anunță că s-a adoptat bugetul Sectorului 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, în sfârșit, bugetul propus de primarul Clotilde Armand (USR PLUS).

La ședința de miercuri, 28 aprilie, au participat 25 din cei 27 de consilieri de la Sectorul 1. Dintre ei, 17 au votat pentru adoptarea bugetului, iar 8 au fost împotrivă.

Practic, s-a întrunit, în sfârșit, majoritatea simplă (adică jumătate plus unu din totalul celor 27 de voturi – n.red.) de care a fost nevoie pentru ca proiectul de buget să fie adoptat.

"Chiar dacă bugetul pe 2021 este mai mic față de anii precedenți, am prevăzut investiții majore în: sănătate, educație și infrastructură.

ADVERTISING

De asemenea, avem multe proiecte pentru comunitate pentru care luptăm să accesăm fonduri europene – domeniu total străin până acum în Primăria Sectorului 1”, a transmis Clotilde Armand, după adoptarea bugetului.

Proiectul de buget a fost pus pe ordinea de zi prima oară pe 19 aprilie. La acel moment, însă, liberalii au refuzat să voteze pentru adoptarea lui. Și la cum sunt împărțite locurile în Consiliul Local al Sectorului 1, fără voturile liberalilor, USR PLUS n-are cum să adopte proiecte.

vot-CL-1

Nemulțumirea liberalilor ținea de faptul că bugetul fundamentat de Clotilde Armand nu prevedea bani pentru două direcții şi un centru cultural care s-au desființat prin Hotărârea de Consiliu Local al Sectorului 1 nr. 221/2020.

ADVERTISING

Problema este că, între timp, respectiva hotărâre a fost suspendată în instanță. Așa că e greu de spus ce urmează. Judecătorii ar putea decide că desființarea a fost corectă. În acest caz, nimeni n-ar mai trebui să facă nimic.

Instanța ar putea decide, însă, și că desființarea n-a fost corectă. Și atunci administrația ar avea nevoie de bani pentru despăgubirea oamenilor care lucrau în acele structuri.

Iar liberalii au considerat că, fără bani puși deoparte pentru o astfel de situație, bugetul e ilegal. Și l-au respins.

ADVERTISING

Între timp, administrația lui Clotilde Armand a prevăzut în proiectul de buget o serie de sume, numite provizioane, pentru a face eventuale plăți în cazul în care instanța ar decide că desființările n-au fost legale.

Așa că liberalii au votat bugetul, iar primăria de sector își poate pregăti investițiile promise.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇