Contracandidatul lui Viktor Orban vrea ca Ungaria să adopte moneda euro și să se alăture Parchetului European

Contracandidatul lui Viktor Orban vrea ca Ungaria să adopte moneda euro și să se alăture Parchetului European
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ungaria ar trebui să-şi întărească legăturile cu Uniunea Europeană, să-şi pună economia pe calea adoptării monedei euro şi să se alăture Parchetului European (EPPO) pentru a dezrădăcina corupţia, a declarat candidatul comun al opoziţiei ungare la funcţia de prim-ministru.

Peter Marki-Zay, un outsider neafiliat politic, va candida împotriva premierului Viktor Orban în alegerile de anul viitor, după ce a câştigat turul al doilea al alegerilor primare ale opoziţiei de duminică.

Marki-Zay va conduce o alianţă de şase partide ale opoziţiei împotriva lui Orban. Declaraţiile sale pentru Reuters îl diferenţiază de premierul Viktor Orban care, după peste un deceniu la putere, are relaţii tensionate cu mulţi lideri din UE, în special din cauza încălcării standardelor democratice.

„Principala prioritate a Ungariei ar trebui să fie o reorientare a politicii sale externe, ceea ce este nu doar un pas simbolic”, a declarat Marki-Zay, duminică seară, aflat alături de susţinătorii săi entuziasmaţi într-un bistro din Budapesta, unde şi-a anunţat victoria.

Peter Marki-Zay, un conservator, a susţinut că legăturile strânse ale lui Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, China şi Turcia nu sunt în linie cu ceea ce a numit valori europene.

„Pentru noi, valorile europene – integrarea europeană, democraţia, statul de drept şi o economie de piaţă liberă – sunt extrem de importante”, a spus el. „Lupta împotriva corupţiei ar fi o parte din această declaraţie de valori”, a adăugat candidatul opoziţiei ungare.

ADVERTISING

Ungaria, în corzi cu UE

UE este în conflict cu guvernul naţionalist de la Budapesta într-o serie de chestiuni, care merg de la politica privind migraţia, drepturile persoanelor din comunitatea LGBT şi libertatea media.

Disputa asupra standardelor democratice a contribuit la o întârziere în deblocarea plăţilor către Ungaria de la Fondul de redresare al UE în contextul pandemiei de COVID-19.

Sondajele de opinie arată că partidul FIDESZ, la putere, şi alianţa de opoziţie sunt cot la cot, deşi ele nu au măsurat încă impactul victoriei de duminică a lui Marki-Zay, notează Reuters.

Mujtaba Rahman, managing director la think-tank-ul Eurasia Group, a declarat că estimează acum probabilitatea ca Orban să obţină majoritatea simplă la 55%, faţă de 65% anterior, în timp ce şansele la o majoritate a alianţei de opoziţie au crescut de la 20% la 40%.

ADVERTISING

O schimbare de paradigmă

Dacă alianţa de opoziţie câştigă, Ungaria ar trebui să se alăture EPPO, a spus Marki-Zay.

"Ungaria nu trebuie să blocheze prin dreptul său de veto paşi meniţi să aprofundeze integrarea europeană. Este intolerabil că o ţară poate spune nu aderării la EPPO, pentru a-şi proteja autocraţii corupţi", a mai afirmat el.

Guvernul lui Viktor Orban a optat să nu participe la Parchetul European, precizând că decizia este o chestiune de suveranitate.

Peter Marki-Zay a menţionat că Ungaria ar trebui să-şi reechilibreze economia pentru a fi capabilă să adopte moneda euro, dar a adăugat că o creştere accentuată a inflaţiei şi deficitul bugetar cauzat de cheltuielile preelectorale face ca acest lucru să fie improbabil în mandatul viitorului parlament.

Ungaria nu are o dată ţintă pentru adoptarea euro. Marki-Zay a afirmat că este improbabil ca Ungaria să adere la mecanismul ERM-2, o etapă obligatorie înainte de aderare, mai devreme de 2026.

Politicianul a mai spus că va reanaliza acordurile încheiate de Guvernul Orban cu Rusia şi China, inclusiv contractul în valoare de 12,5 miliarde de euro pentru extinderea centralei nucleare ungare de la Paks, care a fost încredinţat companiei ruse Rosatom fără licitaţie, şi legătura feroviară rapidă între Budapesta şi Belgrad.

"Trebuie să vedem dacă aceste acorduri servesc intereselor naţionale ale Ungariei", a spus Marki-Zay, precizând că nu are nimic împotriva energiei nucleare şi că l-a deranjat doar lipsa concurenţei în încredinţarea proiectului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇