Claudiu Manda scapă de un dosar cu ajutorul prescripției. Era acuzat că a dat ajutoare sociale contra voturi pentru PSD

Claudiu Manda scapă de un dosar cu ajutorul prescripției. Era acuzat că a dat ajutoare sociale contra voturi pentru PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva europarlamentarului PSD Claudiu Manda, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj în favoarea unor asistaţi social care au încasat ajutor social necuvenit.

Instanţa supremă a aplicat în acest caz două decizii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.

ADVERTISING

În schimb, Marius Nicolae Simcelescu, la data faptei directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, acesta având de plătit şi suma de 315.850 lei către AJPIS Dolj.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Claudiu Manda este şeful PSD Dolj şi este căsătorit cu Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Potrivit DNA, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a PSD, Claudiu Manda ar fi intervenit, la data de 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius Nicolae Simcelescu, simpatizant şi militant al aceluiaşi partid, ocazie cu care şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurgeau din calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluţionarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti (Dolj), lucru pe care directorul instituţiei l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

ADVERTISING

Procurorii susţin că intervenţia lui Manda a avut ca scop obţinerea sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti.

„Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj.

ADVERTISING

Aceasta, în condiţiile în care anterior a avut loc un control desfăşurat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiţii esenţiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social", spun anchetatorii.

Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menţionate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoştiinţat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective.

„În acest context, în urma discuţiei purtate în data de 5 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acţionat contrar dispoziţiilor legale şi ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuţiei, respectiv 5 - 29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat şi în baza căruia au fost şterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale. Ca urmare, AJPIS Dolj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperaţi de la cele 59 de persoane menţionate procesul-verbal de control al AJPIS Dolj şi în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit", arată DNA.

Anterior, procurorii au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu primarul din comuna Bratovoeşti, Ion Marin, acuzat de instigare la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi fals intelectual în formă continuată.

Printr-o sentinţă penală din 29 octombrie 2020, definitivă prin neapelare la data de 16 noiembrie 2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi l-a condamnat pe primarul Ion Marin la doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇