Ciucu schimbă regulile după care se va construi în Sectorul 6: Cetățenii vor fi consultați la fiecare pas

Ciucu schimbă regulile după care se va construi în Sectorul 6: Cetățenii vor fi consultați la fiecare pas

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că, de acum încolo, în Sectorul 6 nu se va mai construi decât pe baza unor proiecte care vor urma un circuit clar și transparent de aprobare. Acesta va include și dezbatere publică, dar și vot în Consiliul Local.

Ciucu a reamintit că, în anii din urmă, dezvoltatorii imobiliari au construit haotic, în Sectorul 6. Și că – după ce se mută în cartiere supraalomerate – oamenii vin la primărie și cer creșe, școli și alte facilități.

”Bugetul de investiții al primăriei nu ține pasul nici pe departe cu bugetele cumulate ale dezvoltatorilor. Și nu se poate ca unii să fie doar cu profitul și fără responsabilități și alții doar cu responsabilitățile.

În București, pentru prea mult timp nu și-a făcut simțită prezența autorității locale. Nici alte autorități nu-și fac simțită prezența dar eu aici, azi, reprezint autoritatea locală. Și am de gând să exercit această autoritate, să nu mai fim doar reactivi, ci să fim cei care orientăm și conducem dezvoltarea!”, a transmis Ciucu, într-un mesaj pe Facebook.

Până acum, în virtutea legislației proaste și a neînțelegerii voite sau a ignorării Regulamentului General de Urbanism...

Publicată de Ciprian Ciucu pe Miercuri, 21 aprilie 2021

Primarul de sector a prezentat și un circuit pe care fiecare documentație de urbanism îl va urma, înainte de adoptare. Practic, atât cetățenii cât și consilierii locali pe care i-au ales vor putea să își exprime părerea despre proiecte.

ADVERTISING

”Cuvântul de ordine este transparența! La fiecare pas, populația va consultată, la fiecare pas, orice se va dezvolta va fi pus pe website-ul Primăriei Sectorului 6 la loc vizibil, vom organiza dezbateri, vom asculta argumente și vom reglementa, pentru că asta face un PUZ, la vedere și în interesul public general, în interesul comunității. Mai mult, vom introduce cerințe suplimentare pentru a asigura grădinițe, creșe, școli, servicii de sănătate, echipare edilitară și parcuri!

Mediul de afaceri trebuie să fie partener în dezvoltare și să urmeze viziunea de dezvoltare a Primăriei formată din Consiliul Local și Primar. Chem reprezentanții mediului de afaceri care doresc să fie parteneri ai Primăriei Sectorului 6 să se implice în dezvoltarea transparentă.

Propun, prin această schemă, modul de acțiune și de colaborare, la vedere și asumat, cu mediul de afaceri din Sectorul 6”, a transmis primarul Ciprian Ciucu.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇