Ciucu nu va candida la congresul PNL: Nu vreau să pun colegii în situația de a avea un prim-vicepreședinte urmărit penal

"Nu, nu mă las, nu o luați așa!

Doar mă repliez pentru pentru a rezista cu demnitate împotriva a ceea ce este orchestrat împotriva mea".
Ciucu nu va candida la congresul PNL: Nu vreau să pun colegii în situația de a avea un prim-vicepreședinte urmărit penal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Ciprian Ciucu nu va candida la funcţia sa actuală de prim-vicepreşedinte, la congresul PNL de duminică.

Primarul Capitalei a anunțat că a primit susținere din partea mai multor colegi de partid pentru această poziţie, însă nu dorește ca dosarul deschis de DNA acum 2 zile să devină o vulnerabilitate pentru partid.

„PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor”, a transmis Ciucu, subliniind că nu vrea ca poziția de conducere să fie asociată cu o persoană aflată sub anchetă penală. Acesta a precizat că decizia este una asumată și luată în interesul partidului pe termen lung.

Ciucu a mai afirmat că, în actualul context politic, PNL are nevoie de „avantaj moral” în competiția cu PSD și de consolidarea imaginii de integritate, în perspectiva unor confruntări politice dificile.

În ceea ce privește activitatea sa, acesta a anunțat că se va concentra exclusiv pe mandatul de primar al Capitalei, afirmând că are „multe de făcut” pentru administrarea Bucureștiului.

Ciucu subliniază că nu este o cedare: "Nu, nu mă las, nu o luați așa! Doar mă repliez pentru pentru a rezista cu demnitate împotriva a ceea ce este orchestrat împotriva mea. Dar am încredere în justiție".

Mesajul său s-a încheiat cu un apel la unitate în interiorul partidului și cu susținere publică pentru Ilie Bolojan, pe care îl consideră o figură importantă în consolidarea formațiunii în perioada următoare.

La congresul de duminică, Ilie Bolojan a anunțat deja că va candida pentru un nou mandat de preşedinte. În echipa lui s-ar putea afla şi Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, despre care surse de presă spun că azi s-au înscris în PNL.

În schimb, premierul desemnat Adrian Veștea, care își anunțase intenția de a intra în cursa pentru şefia PNL și ceruse amânarea congresului cu o săptămână, a renunțat la candidatură și pregăteşte procese pentru a obţine în instanţă anularea oricărei decizii care se va lua mâine.

Ciprian Ciucu a fost pus, joi, sub control judiciar de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită într-un dosar care vizează un proiect imobiliar din București. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în noiembrie 2025, când Ciucu era edil al Sectorului 6 şi se afla în campanie electorală pentru Primăria Capitalei. Procurorii susțin că doi oameni de afaceri i-ar fi oferit lui Ciucu „foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală”, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025.

Iată postarea integrală a lui Ciprian Ciucu:

"Partidul Naţional Liberal va avea mâine un congres esențial pentru direcția în care merge România pe termen mediu și lung.

Am primit propunerea din partea colegilor mei de a candida pentru poziția de prim-vicepreşedinte al PNL, fiind asigurat de o largă susținere din partea lor.

Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un prim-vicepreşedinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor și să nu i se arunce permanent în față situația mea. Știm cum fac ei.

Am convingerea că este o decizie corectă față de colegii mei! Este o decizie corectă pe termen lung, este decizia mea.

Pentru că pleacă pe un nou drum și pentru urmează o luptă grea cu PSD și cu sistemul, PNL trebuie să dețină avantajul moral! Acum nu trebuie să fie despre persoana mea și despre ceea mi s-ar cuveni mie în urma acestor ani de muncă, ci despre lupta care va urma. Partidul nostru are în continuare multe resurse de competență și integritate pe care să le aducă în lupa pentru România!

În ceea ce mă privește, în viața publică mă voi dedica exclusiv serviciului public în slujba bucureștenilor. Am prea multe de făcut pentru a pune orașul la punct, iar timpul este scurt.

Nu, nu mă las, nu o luați așa! Doar mă repliez pentru pentru a rezista cu demnitate împotriva a ceea ce este orchestrat împotriva mea. Dar am încredere în justiție.

Vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat în mediul on-line și pe stradă! Să știți că a contat mult pentru mine în această perioadă grea! Strângeţi rândurile în jurul lui Ilie Bolojan!

Sus inima, colegi liberali, sus inima, România!"

B.B.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google