Ciucă a chemat tinerii la ședința de guvern: Vrem de la voi soluţiile, vrem de la voi iniţiativă!

Ciucă a chemat tinerii la ședința de guvern: Vrem de la voi soluţiile, vrem de la voi iniţiativă!

Mai mulţi tineri au participat, miercuri, la ședința de guvern, premierul Nicolae Ciucă arătând că Executivul deschide uşa clădirii Guvernului pentru ca aceștia să aibă acces cât mai mult la activităţile pe care le planifică şi le desfăşoară instituţia.

Şeful Executivului a precizat că această invitaţie nu a fost valabilă doar pentru miercuri, ci va reprezenta o obligativitate pentru ei să aibă un anumit plan prin care să rămână în legătură cu Guvernul.

"Am fost de acord cu propunerea doamnei ministru Gabriela Firea, atunci când am discutat ce facem de Ziua Tinerilor pe 2 mai, şi am agreat ca, dincolo de mesajele şi activităţile care au fost dedicate acestei zile, să organizăm o şedinţă de guvern la care să fie invitaţi tineri", a spus prim-ministrul.

ADVERTISING

"Deschidem uşa sălii de şedinţă a Guvernului pentru tineri, deschidem uşa clădirii Guvernului pentru ca tinerii să aibă acces cât mai des şi cât mai mult la activităţile pe care noi le planificăm şi le desfăşurăm", a continuat Nicolae Ciucă.

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern din 4 mai

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern din 4 mai

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 4 mai 2022

Premierul a anunțat o colaborare pe termen lung cu tinerii participanți la ședința de guvern:

"Din partea noastră, cred că este foarte important ca ei să afle că nu este doar o invitaţie de a fi participat astăzi la această şedinţă de guvern, ci este, de aici înainte, o obligativitate pentru ei să aibă o ritmicitate, un anumit plan prin care să rămână în legătură cu Guvernul.

ADVERTISING

Probabil că la asta nu vă aşteptaţi, aţi crezut că doar participaţi şi încheiem activitatea. Nu. Fiecare dintre voi, de aici înainte, periodic, vom decide în ce ritm vom stabili aceste întâlniri."

"Vrem de la voi partea de răspuns, vrem de la voi soluţiile, vrem de la voi propunerile, vrem de la voi iniţiativă, aşteptăm de la voi creativitate, astfel încât, împreună cu voi, tot ceea ce reprezintă decizie la nivelul Guvernului să se materializeze şi să se concretizeze în acea fundaţie pe care voi să continuaţi să construiţi România de mâine", a mai spus Nicolae Ciucă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇