Cîțu spune că, în scenariul optimist, 70% din populație va fi vaccinată până în iunie

Cîțu spune că, în scenariul optimist, 70% din populație va fi vaccinată până în iunie

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că se menține ținta de vaccinare deja asumată de Guvern. Mai exact, peste 10 milioane de persoane vaccinate până la sfârșitul lunii septembrie.

Dar prim-ministrul se arată optimist și spune că putem ajunge la această cifră chiar în luna iunie.

Întrebat într-un interviu acordat G4Media dacă rămâne valabilă ținta anunțată, ca până la finalul lunii septembrie să fie vaccinate 10,4 milioane de persoane, adică 70% din populație, el a răspuns afirmativ.

Ținta aceea rămâne și vă spun de ce: ținta era doar pentru vaccinul Pfizer. De atunci au mai apărut câteva vaccinuri. Avem mai multe scenarii. Eu am spus că până la finalul lunii martie vom avea 2,4 milioane de vaccinuri, dar numai în luna martie vom avea 2,6 milioane de vaccinuri livrate.

Cel mai bun scenariu ar fi să atingem ținta de 70% din populația adultă în luna iunie. Dar eu vreau să rămânem cu ținta în septembrie, să fiu precaut. Toată Europa are și acest scenariu mai optimist.

Florin Cîțu
ADVERTISING

Se vor ridica restricțiile?

Întrebat dacă se vor ridica toate restricțiile odată cu vaccinarea a 70% din populație, premierul a replicat că nu știe.

Vă dați seama că nu știu, asta sperăm cu toții, ca atunci când vom avea 70% din populație vaccinată, să putem face acest lucru. Dar nu contează foarte mult dacă doar noi suntem la 70% și țările din jurul nostru sunt la 20%. Clar nu ne ajută.

Florin Cîțu

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇