Cîțu rămâne pe poziții: Merge în Parlament doar cu miniștri înlocuitori, chiar și tehnocrați

Cîțu rămâne pe poziții: Merge în Parlament doar cu miniștri înlocuitori, chiar și tehnocrați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Florin Cîțu a mai spus, sâmbătă, după câștigarea șefiei PNL, că în perioada următoare ar putea merge în fața Parlamentului doar cu miniștrii pe care vrea să îi numească în locul demisionarilor de la USR PLUS, nu cu întreg cabinetul.

„Săptămâna următoare…săptămânile următoare. Eu v-am spus – şi au spus şi alţi specialişti – că nu trebuie să merg în Parlament decât cu miniştrii pentru vot şi atât”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la finalul Congresului PNL, întrebat de moderatul Digi 24 când vor fi numiţi noii miniştri în locul celor interimari.

ADVERTISING

Cîțu a susținut că își dorește să stea la masă cu USR PLUS și să refacă coaliția de guvernare. Dar asta numai după ce USR PLUS își va înceta colaborarea cu AUR și PSD.

Dacă nu vor merge negocierile cu USR PLUS, premierul a spus că va cere votul Parlamentului pentru miniștri din alte partide.

„Dacă nu merge cu USR PLUS (negocierea - n.red.), vom merge în Parlament cu miniștrii pe care îi schimbăm. Vor fi de la UDMR, PNL și poate chiar din afara sferei politice”.

Întrebat dacă este nemulțumit de unii dintre miniștrii pe care îi are acum în Cabinet, Florin Cîțu a spus că da.

ADVERTISING

„Mai sunt (nemulțumiri). Nu legate de ministrul Muncii. Nu știu despre ce vorbiți! Eu când am nemulțumiri mi le exprim. Dar oricum deocamdată nu voi face schimbări. Apele trebuie să se liniștească!”, a precizat Cîțu.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇