Cioloș acuză Guvernul de incompetență în deschiderea școlilor: Monica Anisie ar trebui să plece de la minister de urgență

Cioloș acuză Guvernul de incompetență în deschiderea școlilor: Monica Anisie ar trebui să plece de la minister de urgență

Ministrul Educației și-a demonstrat incompetența în gestionarea deschiderii școlilor, astfel încât elevii să fie în siguranță, iar acesta e un motiv de demisie, spune fostul premier Dacian Cioloș.

Acesta se declară totuși sceptic că Monica Anisie va demisiona.

Doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla așa ceva.

Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reușește să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcție.

Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenți care cred că lumea se va prăbuși fără ei se agață de scaune cu disperare.

Dacian Cioloș
ADVERTISING

Într-o postare pe Facebook, Dacian Cioloș amintește că măsurile anunțate de Guvern au fost impredictibile și neduse până la capăt.

După șase luni de pandemie, iar „ne-a prins iarna pe nepregătite”, iar ne irită cetățenii cu pretențiile lor permanente și scoatem încă o dată din pălărie soluția magică a oricărui funcționar depășit de situație: să trimitem lumea după o altă adeverință, să umplem țara de cozi și dosare cu șină. Distanțare socială?

Da, dar doar după ce ai stat la coadă până ți-au amorțit picioarele, spatele și gândurile, alături de alți oameni la fel de iritați și obosiți ca tine. Să încetăm să ne mirăm că opinia generală este că guvernul sau autoritățile sunt incompetente, pentru că adevărul adevărat este că de cele mai multe ori chiar așa și este.

Dacian Cioloș
ADVERTISING
https://www.facebook.com/dacianciolos/posts/3306040446099884

Citeşte şi alte articole SpotMedia.ro despre Şcoala în pandemie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇