Ciprian Ciucu, în vârstă de 47 de ani, este noul primar general al Bucureștiului după ce a obținut, la alegerile de duminică, peste 36% din voturile bucureștenilor.
Liberalul, care a condus Sectorul 6 timp de cinci ani, fiind reales în iunie 2024 cu un scor de 73%, locuiește la bloc, are niște bani în bancă, dar și credite.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, publicată în iunie 2024 (înainte de decizia CCR care scoate obligaţia din lege), noul edil al Capitalei deține două terenuri: unul de 5.047 mp în județul Argeș și unul de 500 mp în județul Ilfov.
La capitolul locuințe, Ciucu are două apartamente în București: primul, de doar 34 mp, achiziționat în 2004, și al doilea, de 61 mp, cumpărat în 2010.
Familia Ciucu deține și un autoturism Renault fabricat în 2023. Potrivit aceluiași document, soții Ciucu nu au bijuterii, colecții de artă și nu dețin obiecte de patrimoniu.
Economii și datorii
Însă Ciprian Ciucu și soția sa au împreună aproximativ 60.000 de euro în conturi bancare, depozite, fonduri de investiții sau fonduri private de pensii.
Cei doi au și două credite bancare active: unul de 46.303 euro și un altul de 75.200 de lei, ambele scadente în anii următori.
Totodată, în declarația de avere, Ciprian Ciucu a trecut și credite luate de la persoane fizice în valoare de peste 200.000 de lei.
Ciucu a raportat și un împrumut acordat Partidului Național Liberal, în valoare de 278.696 de lei.
Venituri încasate în 2024
Ciprian Ciucu a obținut, în anul fiscal inclus în declarația de avere, un salariu de 214.810 lei din funcția de primar al Sectorului 6, la care se adaugă venituri din chirii de 2.880 de euro și o indemnizație de 4.382 lei ca membru al Consiliului Național de Integritate (CNI).
Soția sa a raportat venituri de 89.360 de lei din activitatea de management financiar la Asociația „Centrul Român de Politici Europene”.
Potrivit declarației de interese, Ciprian Ciucu figurează ca asociat la societatea HF Advising SRL, înregistrată în București. Deține 50 de părți sociale, în valoare totală de 450 de lei, și nu a raportat alte participații comerciale semnificative.
