Premierul și președintele s-au ascuns în spatele discursurilor scrise în limbaj de lemn, sugerând că doar au bifat începerea noului an școlar, fără să fie cu adevărat interesați de lumea școlii, de educație, de viitor.
Amândoi au ratat, în moduri diferite, să vorbească despre propriile eșecuri și succese, despre felul în care a contat școala pentru ei, despre greșelile pe care n-ar fi vrut să le facă.
Klaus Iohannis putea să se refere la pasiunea predării fizicii, putea povesti despre cariera anterioară intrării sale în politică, despre tinerii pe care i-a pus pe linia de plutire sau chiar i-a condus spre performanță maximă. Privind în urmă, un profesor are întotdeauna ceva de spus despre cum a fost impresionat de un elev sau de altul, despre cum a reușit să rezolve o situație complicată pentru a salva cariera unui elev foarte dotat, dar obraznic.
Președintele s-a referit la calitatea lui de profesor mai degrabă în situații limită, decât în mod relaxat: de pildă, când a trebuit să-și justifice cele șase case cu care a intrat în campania prezidențială din 2014, a adus în discuție meditațiile pe care le-a dat și care i-au permis aceste investiții. La întrebarea de ce alți profesori, care au dat și ei meditații, n-au strâns atâția bani și atâtea case, Klaus Iohannis a răspuns prompt, aproape fără să se gândească: „Ghinion”.
Această replică a rămas în memoria colectivă ca o formulă prin care președintele privea cu oarecare condescendență breasla dascălilor. În fond, Klaus Iohannis a ezitat să vorbească despre el însuși, despre câte ore de meditații trebuia să dea în fiecare zi pentru a putea face investițiile dorite și, mai ales, despre bucuria rezultatelor obținute de elevii lui.
Dacă i-ar fi fost teamă să revină la această temă atât de complicată, președintele putea să explice că și-a păstrat catedra de la Colegiul Național Samuel von Brukenthal datorită pasiunii sale de dascăl, că nu le-a dat voie celor de la Sibiu să angajeze un alt profesor în locul lui, fiindcă abia așteaptă să se întoarcă la catedră, să vadă copii și tineri în fiecare zi, să comunice cu ei și chiar să corecteze teze, iar după-amiezile să dea meditații, ca-n vremurile lui bune, dar de data aceasta pro-bono, fiindcă va avea suficiente venituri ca fost șef de stat. Președintele a preferat să rămână rece și să se laude cu noile legi ale educației „care transpun în practică viziunea proiectului România Educată”.
În Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 există de altfel un articol introdus special pentru Klaus Iohannis, potrivit căruia președintele României și ceilalți demnitari „care au calitatea de cadre didactice titulare, angajate cu contract pe perioadă nedeterminată, au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii, cu păstrarea tuturor drepturilor” (Art. 184).
Nici premierul Marcel Ciolacu nu s-a descurcat mai bine, la deschiderea noului an școlar, cu toate că pare să aibă consilieri mai buni. Fiindcă ani de zile s-a încâlcit adesea în biografia sa educațională, rămasă neclară în ciuda detaliilor adăugate în CV după ce a devenit premier, șeful guvernului putea să le vorbească tinerilor despre ce a ratat în timpul liceului, despre cum s-a descurcat să devină antreprenor, dacă a fost mai bine că nu și-a făcut studiile la vreme, fiindcă a avut timp să facă afaceri la momentul oportun, sau dacă îi pare rău că nu s-a concentrat asupra școlii.
Ciolacu trebuia doar să fie el însuși, să fie sincer, să-și recunoască lacunele și să explice cât de greu pot fi acoperite când nu citești la timp, când nu înveți la timp, când vrei să recuperezi totul dintr-o dată și nu mai ai timp destul și, poate, nici destulă energie. Marcel Ciolacu susține că și-a luat Bacalaureatul la timp, că apoi a fost luat în armată și când s-a întors s-a angajat muncitor, dar după căderea regimului comunist a avut succes în afaceri, mai ales cu vestitul chioșc de gogoși, covrigi și pâine din centrul Buzăului. Despre firma de consultanță pe care a folosit-o după ce a intrat în politica mare inclusiv pentru a-și ajuta rudele, pe care continuă să le sprijine în posturi călduțe, nu răspunde.
În loc să fie umani și să-și recunoască greșelile, excesele și pasiunile cu umor, președintele și primul-ministru și-au făcut doar publicitate, pe spezele acestei sărbători care este începerea școlii. O sărbătoare despre care Ana Blandiana scria cândva atât de frumos, că pentru ea era ca Anul Nou.
Autor: Sabina Fati